Liviu Dragnea face o nouă tentativă de a ieşi din spatele gratiilor

Dragnea
Agerpres

Fostul lider al PSD încearcă marţi din nou să obţină anularea pedepsei, de această dată la Tribunalul Bucureşti.

Tribunalul Bucureşti s-ar putea pronunţa marţi în procesul în care Liviu Dragnea contestă pedeapsa de 3 ani şi 6 luni de închisoare primită pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Tribunalul Bucureşti a amânat pe 12 februarie, pentru azi, procesul în care Liviu Dragnea contestă pedeapsa de 3 ani şi 6 luni de închisoare primită pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Avocata Flavia Teodosiu, cea care îl apără pe Dragnea, nu s-a prezentat la proces din motive medicale, potrivit Agerpres.

La termenele anterioare, avocaţii lui Liviu Dragnea au solicitat recuzarea judecătoarei care se ocupă de acest caz, Manuela Orzaţă, pe motiv că ea ar fi semnat o cerere adresată de Forumul Judecătorilor din România către CSM de apărare a independenţei sistemului judiciar faţă de două categorii de afirmaţii făcute de Liviu Dragnea "într-o manifestaţie publică şi într-o emisiune politică". Cererea de recuzare a fost respinsă.

Citește și
Liviu Dragnea
Liviu Dragnea rămâne după gratii. Instanţa Supremă a respins contestaţia la executare
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

 

Pentru ce a fost condamnat Liviu Dragnea

 

Pe 27 mai 2019, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Dragnea a făcut mai multe încercări de a ieşi din penitenciar, prin introducerea în instanţe a două căi extraordinare de atac, însă cererile sale au fost respinse.

Conform rechizitoriului întocmit de DNA, Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, a procedat la menţinerea ilegală în posturi a două angajate - Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Cele două nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor de muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul Organizaţiei PSD Teleorman, a arătat DNA.

Potrivit procurorilor, Dragnea a determinat-o pe Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul Direcţiei de Protecţia Copilului Teleorman. El a mai fost acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ce a postat Irina Tănase, iubita lui Liviu Dragnea, de Ziua Îndrăgostiților
Ce a postat Irina Tănase, iubita lui Liviu Dragnea, de Ziua Îndrăgostiților

Irina Tănase a publicat pe contul ei de Instagram un mesaj romantic adresat, cel mai probabil, fostului lider PSD Liviu Dragnea, cu ocazia Zilei Îndrăgostiților.

Liviu Dragnea rămâne după gratii. Instanţa Supremă a respins contestaţia la executare
Liviu Dragnea rămâne după gratii. Instanţa Supremă a respins contestaţia la executare

Fostul lider PSD Liviu Dragnea a mers joi, la Instanţa supremă, într-o nouă încercare de a scăpa din spatele gratiilor.

Dragnea mai pierde un proces, cel în care solicita cercetarea procurorului din dosarul Tel Drum
Dragnea mai pierde un proces, cel în care solicita cercetarea procurorului din dosarul Tel Drum

Curtea de Apel Bucureşti a respins miercuri cererea făcută de Liviu Dragnea în care fostul lider al PSD solicita ca Inspecţia Judiciară să o cerceteze pe procuroarea DNA Alexandra Lăncrănjan, care instrumentează dosarul Tel Drum, transmite Agerpres.

Veste rea pentru Dragnea de la Instanța Supremă. Fostul lider al PSD rămâne după gratii
Veste rea pentru Dragnea de la Instanța Supremă. Fostul lider al PSD rămâne după gratii

Liviu Dragnea rămâne după gratii! Instanța supremă i-a respins marți recursul în casație - o cale extraordinară la care a apelat fostul lider al PSD împotriva deciziei care l-a trimis după gratii anul trecut în luna mai.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.   

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.