Lift tras cu frânghii într-un spital din România. 7 miniștri au urcat cu el

×
Codul embed a fost copiat

Cu lifturi vechi de 123 de ani - așa sunt plimbați pacienții la Spitalul Municipal Sighișoara. Dar nu toți bolnavii. Ascenscoarele, acționate manual, cu frânghii, sunt folosite doar în cazuri extreme.

Conducerea unității sanitare promite că în scurt timp va înlocui bătrânele lifturi. Un proiect în acest sens a fost demarat și acum patru ani, însă lucrurile s-au împotmolit.

Clădirea este de patrimoniu, iar pentru lucrări de reparații este nevoie de autorizații speciale.

Trei astfel de lifturi, pe care ne-am aştepta să le vedem într-un muzeu, sunt încă folosite la Spitalul Municipal Sighişoara.

Pentru că ascensoarele vechi de peste un secol să fie puse în funcţiune este mereu nevoie de un angajat, care mânuieshte frânghiile.

Citește și
plamani
A ajuns la spital crezând că are pneumonie, dar a ajuns pe masa de operație. Ce a pățit tânărul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Reporter: "Trebuie să puneţi frâne?" 

Angajat spital: "Da da, ca să nu ducem bolnavii în gol."

Chirurg: "Nu este consemnat niciun incident. Din punct de vedere tehnic este o bijuterie, un copil de nouă ani poate să ridice liftul. Fără acest lift activitatea noastră în această clădire ar fi fost imposibilă."

Lifturile au fost construite odată cu clădirea spitalului, în 1896, în perioada ocupaţiei austro-ungare şi sunt adevărate capodopere arhitecturale. Sunt folosite insă doar în cazuri urgente.

Femeie: "Asta e lift de sute de mii de an de ani, care nu funcţionează, îl trage cu funia."

În aceste lifturi au urcat până acum şi şapte miniştrii ai Sănătăţii. Dar pentru schimbarea bătrânelor ascensoare nu au fost găsite deocamdată soluţii concrete. Un prim proiect a fost realizat în urmă cu patru ani, dar fără a ajunge la un rezultat. Problema a fost readusa în discuţie în urmă cu şase luni.

Tanaszi Sarolta, manager spital municipal Sighişoara: "În cel mai scurt timp dorim să derulăm procedura. Lifturile noi sunt importante atât pentru pesronalul medical cât şi pentru pacienţii noştri pentru că clădirile sunt pe două nivele şi să transporţi pacienţii este greu."

Noile lifturi ar trebui să fie cumpărate de primărie.

Ovidiu Mălâncrăvean, primar Sighişoara: "Este o investiţie pe care o pregătim de mult timp. Sperăm că de data aceasta să avem şi firme care vor veni la licitaţie şi vor executa această lucrare."

După finalizarea proiectului, autorităţile se gândesc că unul dintre lifturi să fie donat muzeului de istorie din Sighişoara, iar două dintre ascensoare să rămână conservate în spital - unde ar putea fi admirate de pacienţi, dar şi de turişti.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
A fost testat primul heliport funcţional al unui spital de stat din Bucureşti
A fost testat primul heliport funcţional al unui spital de stat din Bucureşti

Primul heliport funcţional al unui spital de stat din Bucureşti a fost testat miercuri, în premieră. Un elicopter a survolat Spitalul Universitar şi s-a apropiat suficient de mult de construcţie, pentru a stabili traseul optim de aterizare.

A ajuns la spital crezând că are pneumonie, dar a ajuns pe masa de operație. Ce a pățit tânărul
A ajuns la spital crezând că are pneumonie, dar a ajuns pe masa de operație. Ce a pățit tânărul

Un tânăr din Statele Unite în vârstă de 17 ani a avut nevoie de un dublu transplant de plămâni, după ce organele i-au fost afectat, în urma folosirii țigărilor electronice.

Copil în stare gravă, după ce a fost bătut de tatăl său. Ce s-a întâmplat cu bărbatul
Copil în stare gravă, după ce a fost bătut de tatăl său. Ce s-a întâmplat cu bărbatul

Un copil în vârstă de numai doi ani din municipiul Motru, județul Gorj, a ajuns plin de răni la spital, după ce a fost bătut de către tatăl său.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.