Licitație pentru sistemul brățărilor electronice, supravegheat de Poliție. Ce funcții trebuie să îndeplinească aparatul

Licitație pentru sistemul brățărilor electronice, supravegheat de Poliție. Ce funcții trebuie să îndeplinească aparatul
Shutterstock

Sistemul de brățări electronice pentru persoanele care au ordine de restricție va fi achiziționat în urma unei licitații care a fost demarată de Inspectoratul General al Poliției Române. Aceasta este estimată la 202,5 milioane de lei.

Licitația are ca obiect achiziţionarea şi punerea în funcţiune a unui sistem informatic care va permite, prin intermediul unor brăţări electronice, supravegherea persoanelor ce fac obiectul ordinelor de restricţie, transmite news.ro.


Sistemul va deveni operaţional în termen de 4 ani de la atribuirea contractului. Iar dispozitivele trebuie să aibă funcții clare.

„Implementarea Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică (SIME) la nivelul Poliţiei Române va asigura un real suport lucrătorilor de poliţie cu atribuţii în supravegherea persoanelor ce fac obiectul ordinelor de protecţie, după cum urmează: monitorizarea în timp real a persoanei supravegheate/protejate; afişarea pe hartă a poziţiei persoanei supravegheate/protejate care poartă dispozitive de monitorizare; posibilitatea construirii de zone pe hartă în formă de poligon şi circulară, care să aibă caracteristica de zonă de incluziune (în care persoana supravegheată are permisiunea de a sta) şi zonă de excludere (în care persoana supravegheată nu are permisiunea de a intra); generarea de alerte, cum ar fi alertă de părăsire a imobilului, alertă de depăşire a perimetrului, alertă de apropiere, alertă de defecţiune, alertă sabotare dispozitiv sau alertă de testare", se arată în caietul de sarcini al licitaţiei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Israelul va controla cu o brăţară electronică persoanele plasate în carantină
Israelul va controla cu o brăţară electronică persoanele plasate în carantină

Parlamentul israelian (Knesset) a aprobat miercuri utilizarea unei brăţări electronice pentru a controla persoanele plasate în carantină obligatorie la reîntoarcerea în ţară, relatează EFE, informează Agerpres. 

Cum a reușit un proxenet român să fugă de justiția din Marea Britanie 5 ani
Cum a reușit un proxenet român să fugă de justiția din Marea Britanie 5 ani

Un român urmărit de justiția din Marea Britanie, care a fost fugar timp de 5 ani după ce și-a tăiat brățara electronică, a fost prins într-un final și dus la închisoare, unde își va petrece următorii șapte ani și jumătate.

Un hoț din Marea Britanie, arestat la domiciliu, s-a ales cu brățara de monitorizare pe piciorul cu proteză
Un hoț din Marea Britanie, arestat la domiciliu, s-a ales cu brățara de monitorizare pe piciorul cu proteză

Un bărbat din Marea Britanie, care are un singur picior, a ajuns în atenția presei, după ce autoritățile i-au atașat brățara electronică de monitorizare la piciorul cu proteza detașabilă. El este arestat la domiciliu, pentru patru săptămâni, pentru furt.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.