Leo Iorga, condus pe ultimul drum. Zeci de oameni au participat la înmormântare

×
Codul embed a fost copiat

După ani şi ani în care a bucurat milioane de oameni cu muzica sa, Leo Iorga este înmormântat azi, la Cimitirul Bellu.

Alături îi sunt familia, prietenii dar şi zeci de fani care l-au îndrăgit şi au fredonat piesele trupei Compact sau ale altor formaţii în care a cântat, de-a lungul timpului.

Zeci de persoane care l-au îndrăgit pe Leo Iorga au venit astăzi la cimitirul bellu din Capitala ca să-l conducă pe ultimul drum pe cel care i-a încântat cu melodii precum "Fata din vis", ”Singur în noapte" sau "După ani şi ani".

Au fost rude, apropiaţi şi fani care i-au admirat munca şi dedicaţia pentru muzică. Au venit cu flori albe în mâini şi coroane imense de trandafiri şi crizanteme.

Solistul trupei compact s-a stins din viaţa la 54 de ani după o luptă nedreaptă, începută în 2011, cu o boală necruţătoare,cancerul. Boala pentru care s-a tratat în ultima perioadă din viaţă, inclusiv în Cuba, unde a fost supus unor intervenţii chirurgicale şi tratamente.

Citește și
Leo Iorga
Fostul solist vocal al formației Compact, Leo Iorga, a murit
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De-a lungul vieţii a colaborat pe rând cu trupele Compact, Cargo sau Schimbul Trei. De fiecare dată publicul însă fost aproape şi i-a dat putere.

Ultima dată a urcat pe scena pe 20 septembrie la Arenele Romane.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Leo Iorga va fi înmormântat luni la Cimitirul Bellu. Mesajul soției sale
Leo Iorga va fi înmormântat luni la Cimitirul Bellu. Mesajul soției sale

Trupul neînsufleţit al lui Leo Iorga va fi depus luni la Casa Eliad, urmând ca marţi sa aibă loc înmormantarea la Cimitirul Bellu. Anunţul a fost făcut pe Facebook de soţia sa.

Fostul solist vocal al formației Compact, Leo Iorga, a murit
Fostul solist vocal al formației Compact, Leo Iorga, a murit

Fostul solist al trupei Compact, Leo Iorga, în vârstă de 54 de ani, a murit, sâmbătă, a anunţat fostul său coleg, cântăreţul şi compozitorul Adrian Ordean.

Plângere penală împotriva procurorului general în cazul
Plângere penală împotriva procurorului general în cazul "Sorina". De ce e acuzat

Avocata familiei care a primit în adopţie fetiţa din Baia de Aramă a anunţat că a depus plângere penală împotriva procurorului general interimar și a procurorului care se ocupă de anchetă, Mihaiela Iorga Moraru.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.