Măsura cerută de opoziție după drama din Caracal și efectele recursului compensatoriu

×
Codul embed a fost copiat

După crimele care au îngrozit o ţară întreagă, opoziţia cere o lege specială, cu numele „Alexandra". Liberalii vor că actul normativ să fie adoptat de urgenţă şi să-i trimită în spatele gratiilor, pe viaţă, pe cei care ucid copii sau femei însărcinate.

În Serbia, parlamentarii au făcut acelaşi lucru, după ce o adolescentă de 15 ani a fost răpită şi ucisă.

Modul îngrozitor în care a pierit Alexandra Măceșanu i-ar putea determina pe aleşi să introducă închisoarea pe viaţă pentru cei care ucid copii sau femei însărcinate. Liberalii au cerut majorităţii parlamentare să modifice de urgenţă Codul penal, astfel încât orori precum cele din Caracal să fie pedepsite mult mai aspru.

Florin Roman, deputat PNL:Vrem, că sunt încă 39 de violatori care au ieşit din puşcărie şi care au violat din nou şi 39 de criminali care au ucis din nou. Dacă nu vom opri aceste lucruri, nu vom opri dramele. Cei care refuză aceste modificări legislative sunt complici morali cu tâlharii şi pedofilii."

O altă lege aflată deja pe masa parlamentarilor, după ce un criminal din Mediaş eliberat pe baza recursului compensatoriu a ucis din nou, propune ca violatorii, pedofilii şi criminalii să nu mai beneficieze de eliberare condiționată. Nici faptul că unii din cei aproape 19.000 de infractori eliberaţi în urma recursului compensatoriu au recidivat nu i-a mobilizat pe aleşii puterii să modifice Legea.

Citește și
Gheorghe Dinca
Cercetări cu aparatură de ultimă generație la casa lui Dincă. Telefoanele lui, clonate
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Pe de altă parte, ameninţarea cu închisoare pe viaţă nu ar speria criminalii, spun psihologii. Mai utilă ar fi expertizarea psihologică a infractorilor, în momentul în care sunt propuşi pentru liberare condiţionată, spun specialiştii.

Gabriel Diaconu, psihiatru: „Ar trebui să fie prezent atât în faza de expertiză medico legală. Ulterior, în faza de detenţie, pe partea reabilitativă şi în faza de liberare condiţionată, un criminal a cărui motivaţie este profund patologică, sexualizată, n-o să-şi spună: „N-o să mai fac faptele. Sunt împins compulsiv de la spate de personalitatea mea deviantă”, pentru că vai de mine, pedeapsa e mai mare.”

Şi parlamentarii USR au propus 12 măsuri după cazul de la Caracal. Au cerut, pe lângă înăsprirea pedepselor pentru infractori şi rezolvarea transportului pentru elevi, abrogarea recursului compensatoriu şi eficientizarea Sistemului Alertă Răpire Copil. La propunerea societăţii civile, liberalii mai propun şi dublarea amenzilor în cazul apelurilor false la 112.

Premierul Viorica Dăncilă a promis că Parlamentul va fi convocat în sesiune extraordinară pentru a modifica Legea privind sistemul de urgenţă 112 şi pentru găsirea unor soluţii care să urgenteze căutarea persoanelor dispărute. Până acum, parlamentul nu a fost convocat, aşa că senatorii şi deputaţii sunt în vacanţă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
DIICOT: Rămășițele din liziera de lângă Caracal, cel mai probabil de natură umană
DIICOT: Rămășițele din liziera de lângă Caracal, cel mai probabil de natură umană

Autoritățile anunță că rămășițele găsite într-o pădure, pe ruta Caracal - București, unde Gheorghe Dincă a susținut că i-a aruncat trupul Luizei Melencu, sunt cel mai probabil de natură umană.

Cercetări cu aparatură de ultimă generație la casa lui Dincă. Telefoanele lui, clonate
Cercetări cu aparatură de ultimă generație la casa lui Dincă. Telefoanele lui, clonate

Anchetatorii au început săpăturile la Caracal, în curtea lui Gheorghe Dincă, bărbatul care a declarat că le-a ucis pe Alexandra Măceșanu şi Luiza Melencu.

Cumpănașu: ”Tăcerea politicienilor din Olt, semn clar de complicitate”
Cumpănașu: ”Tăcerea politicienilor din Olt, semn clar de complicitate”

Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei Măceșanu, susține că deține ”suficiente informații” care arată că unii politicieni dețin informații despre grupările infracționale din județul Olt și care ar putea lămuri dispariția și uciderea nepoatei sale.

Avocatul familiei Luizei Melencu, despre casa lui Dincă: „Miroase a cadavru peste tot”
Avocatul familiei Luizei Melencu, despre casa lui Dincă: „Miroase a cadavru peste tot”

Avocatul familiei Luizei Melencu, Tonel Pop, care asistă marţi la ancheta desfăşurată la locuinţa lui Gheorghe Dincă, spune că acea casă este "un dezastru total" şi că peste tot miroase a cadavru.

Ce a găsit Rareș Năstase la biroul de parlamentar din Caracal al deputatului PSD Iordache
Ce a găsit Rareș Năstase la biroul de parlamentar din Caracal al deputatului PSD Iordache

Corespondentul Pro TV Rareș Năstase a fost în Caracal să vadă cum își primește deputatul PSD Florin Iordache alegătorii, însă ... tot ceea ce a găsit jurnalistul a fost dezinteres, uși închise și lipsă de respect.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă