Legea privind implementarea reţelelor 5G în România a fost adoptată de Senat. În ce condiții va fi implementată

×
Codul embed a fost copiat

Proiectul de lege privind implementarea reţelelor 5G în România a fost adoptat în Senat cu 87 de voturi ”pentru”, 12 ”împotrivă” și o abținere.

Senatul este for decizional, astfel că legea va ajunge spre promulgare la președintele Klaus Iohannis.

Invocând nevoia de securitate, parlamentarii au adoptat o lege 5G restrictivă. Tehnologia va fi implementată doar de operatori care au echipamente şi programe softwear de la producători autorizaţi prin decizia premierului. În plus, este nevoie de avizul Consiliului Suprem de apărare a ţării.

Alina Gorghiu, senator PNL: "Se stabilesc măsuri legate de infrastructuri informatice şi de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării reţelelor 5G, măsuri care ridică riscurile şi vulnerabilităţile la adresa securităţii naţionale".

Producătorul de echipamente care poate obţine autorizaţie pe piaţa românească trebuie să aibă acţionariatul transparent. Nu trebuie să fie sub controlul unui guvern străin, să funcţioneze fără supraveghere în lipsa unui sistem juridic independent şi să nu aibă istoric de conduită neetică. Toate aceste condiţii sunt cumulative şi vizează excluderea de pe piaţă a companiilor din Asia.

Citește și
telefon 5G
Florin Cîțu: Proiectul legii 5G va merge în procedură de urgenţă în Parlament
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Raul Trifan, senator USR: "Am ajuns la un proiect suficient de matur care urmăreşte facilitarea implementării tehnologie 5G şi protejarea intereselor strategice".

Firmele care folosesc tehnologii şi echipamente neautorizate sunt obligate să renunţe la ele în următorii 5 ani.

Susţinătorii acestei tehnologii consideră că oferă internet de 10 de ori mai rapid ca acum. La scară mică, oamenii de rând vor putea viziona mult mai uşor filme online. La scară mare, vor putea fi construite oraşe inteligente ori maşini autonome uşor de controlat.

Datorită tehnologiei 5G, sau a cincea generaţie, toată infrastructura pe cablu din oraşe ar putea dispărea. Legea va merge acum la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Proiectul legii 5G, adoptat de Camera Deputaților. Ce prevede actul normativ
Proiectul legii 5G, adoptat de Camera Deputaților. Ce prevede actul normativ

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind măsuri referitoare la infrastructuri informatice şi de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării reţelelor 5G.

Florin Cîțu: Proiectul legii 5G va merge în procedură de urgenţă în Parlament
Florin Cîțu: Proiectul legii 5G va merge în procedură de urgenţă în Parlament

Premierul Florin Cîţu a afirmat, luni, că proiectul legii 5G va fi adoptat de Parlament în procedură de urgenţă, aşa cum a stabilit Guvernul.

Ludovic Orban, despre Legea 5G: ”Este un proiect foarte corect pe care noi îl susţinem”
Ludovic Orban, despre Legea 5G: ”Este un proiect foarte corect pe care noi îl susţinem”

Preşedintele PNL şi al Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat, duminică, că nu au existat puncte divergente în cadrul coaliţiei de guvernare despre Legea 5G.

Prima transmisiune LIVE prin 5G realizată de PRO TV prin parteneriatul cu Orange Business Services
Prima transmisiune LIVE prin 5G realizată de PRO TV prin parteneriatul cu Orange Business Services

Weekendul acesta a avut loc prima transmisiune TV Live în mișcare prin intermediul unei rețele 5G, iar PRO TV a ales Orange Business Services ca partener tehnologic.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă