Legea prin care învăţământul online e permis pe perioada stării de urgenţă sau de asediu, sesizată la CCR

Cele 250.000 de tablete vor ajunge la elevi la începutul anului școlar viitor
Pro TV

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, luni, Curţii Constituţionale a României (CCR) o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011.

Legea prevede că învăţământul preşcolar, şcolar, preuniversitar şi universitar se poate desfăşura şi online pe perioada stării de urgenţă sau de asediu şi a fost transmisă de către Parlament şefului statului în vederea promulgării pe 23 aprilie.

"Actul normativ, în forma transmisă la promulgare, completează Legea educaţiei naţionale, în vederea creării cadrului normativ în baza căruia activităţile din învăţământul preuniversitar şi universitar să se poată desfăşura şi online. Prin modul în care a fost adoptată, însă, legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine prevederilor art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 alin. (1) din Constituţie, fiind deturnată voinţa iniţiatorilor, contrar principiului bicameralismului dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. De asemenea, legea criticată încalcă dispoziţiile art. 78 din Constituţie referitoare la intrarea în vigoare a legii", se arată în sesizarea de neconstituţionalitate.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
O fetiță din Vaslui i-a cerut primarului să-i cumpere un telefon pentru cursurile online. Reacția părinților
O fetiță din Vaslui i-a cerut primarului să-i cumpere un telefon pentru cursurile online. Reacția părinților

„Vreau să învăț!”. Asta spune, cu toate puterile ei, o fată de clasa a șasea din Vaslui. Nevoită să își facă lecțiile online în această perioadă grea, Gabriela și-a luat soarta în mâini și i-a scris primarului.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă