Le Monde: Alegerea Laurei Kovesi în fruntea Parchetului European, un simbol puternic

Codruta Kovesi
Agerpres

Cotidianul francez Le Monde scrie, într-un editorial, care este avantajul Laurei Codruța Kovesi în lupta pentru a obține postul de procuror-șef al primului Parchet European din istoria UE.

Sub titlul "Alegerea unui procuror român pentru a conduce Parchetul European ar fi un simbol puternic", Le Monde explică de ce ar putea Kovesi "să devină primul român într-o funcție importantă în Uniunea Europeană".

"Și dacă ar fi ea? Și dacă primul român care ar ocupa un post important în Uniunea Europeană ar fi de fapt o româncă? Laura Codruța Kövesi se află în cursa pentru a conduce noul Parchet European. Pentru prima data în istoria UE, acest procuror va avea puterea de a superviza anchete privind fraude cu fonduri europene sau fraude cu TVA, în cele 22 de țări semnatare ale acestei initiative.

Această mică revoluție se anunță a fi sensibilă din punct de vedere politic, când știm că cel puțin trei lideri europeni sau membri ai familiilor lor - Viktor Orban, în Ungaria, Andrej Babis, în Cehia, și Liviu Dragnea, în România – sunt în prezent implicați în dosare cu fraude cu fonduri europene. Toate astea în țări în care justiția locală este uneori pusă în dificultate", scriu cei de la Le Monde.

Ura tenace a partidului de la guvernare

În continuare, publicația franceză trece în revistă performanțele fostei șefe DNA din punct de vedere profesional, remarcând faptul că succesul i-a adus "ura tenace a partidului de la guvernare".

Citește și
laura codruta kovesi
Kovesi a primit o scrisoare de amenințare înainte de audierile pentru șefia Parchetului european
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"La doar 45 de ani, Kovesi are o carieră impresionantă. După ce a fost numită procuror general în România, la doar 33 de ani, în 2006, începând din 2013, de când a preluat DNA, românca și-a câștigat un renume. Într-o țară cangrenată de corupție, ea a reușit să condamne la pedepse dure sute de oameni politici, de la toate nivelurile, inclusiv un fost premier.

În schimb, Kovesi și-a atras ura Partidului Social Democrat, aflat la putere. Șeful partidului, Liviu Dragnea, condamnat pentru fraudă electorală și deturnare de fonduri publice, anchetat pentru fraude cu fonduri europene și constrâns să renunțe la postul de premier, a reușit să obțină demiterea acesteia, iulie 2018", precizează publicația citată.

Le Monde notează că Laura Kovesi îl are drept contracandidat pe francezul Jean-François Bohnert, care are experiență și un angajament European de netăgăduit.

"În plus este poliglot, în timp ce Kovesi vorbește o engleză ezitantă. De asemenea, Bohnert este familiarizat cu instituțiile europene, în timp ce Kovesi cunoaște, mai degrabă, sistemul juridic din România. El este susținut de diplomația franceză, în timp ce ea este obiectul unei campanii de denigrare, eficace, din partea propriul Guvern". scrie sursa citată.

În final, editorialiștii Le Monde explică care ar fi avantajul alegerii lui Kovesi în această poziție.

"Însă, într-o perioadă în care putem observa o derivă îngrijorătoare în mai multe țări din Europa Centrală, viitorul procuror european va avea ca sarcină principală monitorizarea condițiile de utilizare a fondurilor europene de care aceste țări beneficiază: să se evite deturnarea acestor fonduri de la scopul lor inițial sau ca ele să contribuie la îmbogățirea funcționarilor publici.

În consecință, valoarea politică a acestei poziții judiciare este importantă. Să desemnezi o personalitate venită din fosta Europă comunistă, sprijinită de juriști competenți, cărora nu ai ce să le reproșezi, aleși din 22 de state membre, ar fi un simbol puternic al angajamentului UE față de statul de drept", încheie autorii editorialului.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Tăriceanu, despre Kovesi: ”Am o părere absolut execrabilă despre calităţile ei profesionale”
Tăriceanu, despre Kovesi: ”Am o părere absolut execrabilă despre calităţile ei profesionale”

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, duminică seara, că are o părere "execrabilă" despre calităţile profesionale ale Laurei Codruţa Kovesi, fiind bună doar ca "procuror de mâna dreaptă a lui Putin".

Kovesi a primit o scrisoare de amenințare înainte de audierile pentru șefia Parchetului european
Kovesi a primit o scrisoare de amenințare înainte de audierile pentru șefia Parchetului european

Fostă șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, a primit o scrisoare de amenințare înainte să fie audiată pentru funcția de procuror șef european.

Kovesi, întrebată de Andreea Esca ce film ar putea rezuma viața sa: ”Narcos”
Kovesi, întrebată de Andreea Esca ce film ar putea rezuma viața sa: ”Narcos”

Fosta şefă DNA Laura Codruţa Kovesi a vorbit la Europa FM despre educaţia primită de la părinţii şi bunicii ei, despre copilărie, perioada de şcoală şi despre studenţie.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.