Klaus Iohannis a promulgat legea care instituie suprataxarea OMV Petrom. Cât ar urma să plătească compania

OMV
Shutterstock

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea de modificare a celebrei OUG nr. 186/2022 privind contribuţia de solidaritate de 60% pe ″profiturile excesive″ ale companiilor din industriile de ţiţei, gaze, cărbune şi rafinare.

Potrivit Profit.ro, prevederile acesteia au fost mult îndulcite faţă de varianta iniţială, vehement criticată de companie şi care au făcut obiectul unei cereri de examinare din partea preşedintelui.

Legea va merge la Monitorul Oficial, urmând să intre în vigoare la trei zile calendaristice de la publicare.

Eliminarea primei variante a suprataxei OMV Petrom iniţiate în Parlament a fost consfinţită miercurea trecută de Camera Deputaţilor, în calitate de cameră decizională, după decizia similară de cu o zi înainte a Senatului. Modificarea radicală a legislaţiei contribuţiei de solidaritate a fost adoptată de deputaţi cu 182 de voturi pentru, 38 contra şi 44 de abţineri.

″Textul prezintă neclarităţi şi dificultăţi de interpretare, putând genera situaţii care ar conduce la nerespectarea legislaţiei europene″, a fost argumentul coaliţiei de guvernare, care a decis eliminarea prevederilor reclamate de Iohannis, conform News.ro.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit Profit.ro, parlamentarii s-au mişcat extrem de repede, în condiţiile în care termenul de declarare şi plată a contribuţiei de solidaritate este 25 iunie.

În schimb, a fost introdusă o taxă în sumă fixă pe ţiţeiul prelucrat în rafinării, care va fi datorată doar de către companiile care practică concomitent activităţi de extracţie şi de rafinare a ţiţeiului. Singura companie din România aflată în această situaţie este OMV Petrom.

″Marjele de rafinare în perioada de aplicare a OUG nr. 186/2022 sunt superioare unor marje obţinute în condiţii normale de piaţă. Deşi în anul 2023 se estimează că marjele vor scădea, ele vor fi în continuare superioare unor marje obţinute în condiţii normale de piaţă, activitatea de rafinare nefiind însă impozitată suplimentar″, a argumentat coaliţia introducerea noii taxe.

Taxa va fi de 350 lei pe tona de ţiţei procesat în activitatea de rafinare. OMV Petrom a procesat anul trecut 4,241 milioane tone de ţiţei şi condensat la rafinăria Petrobrazi, potrivit raportului său anual pe 2022, din care ar rezulta o obligaţie de plată la bugetul de stat de peste 1,48 miliarde lei.

Cifra este mult sub estimările privind ″factura″ de plată a OMV Petrom pentru contribuţia de solidaritate în situaţia în care activităţile vizate de contribuţie ar fi avut o pondere de cel puţin 75% în cifra sa de afaceri, estimări care au mers de la minimum 3 miliarde lei până la 1 miliard de euro.

Prevederile care au făcut obiectul cererii de reexaminare a lui Iohannis aveau ca scop tocmai ″forţarea″ acestui procent de 75%.

A fost introdusă şi prevederea potrivit căreia contribuţia de solidaritate nu este datorată de către companiile care nu au avut producţie în sectoarele vizate de aceasta în perioada 2018-2021.

Astfel, au fost scutiţi de supraimpozitare concesionarii perimetrului offshore de gaze naturale Midia din Marea Neagră, unde producţia a început în vara anului trecut.

După cum a relatat Profit.ro, cei trei concesionari, Black Sea Oil&Gas (BSOG), Petro Ventures Resources şi Gas Plus Dacia au contestat deja în instanţă contribuţia de solidaritate, reclamând neconstituţionalitatea ei.

În plus, ambasadoarea Statelor Unite la Bucureşti, Kathleen Kavalec, i-a transmis premierului Ciucă, în cadrul unei întâlniri la care s-a discutat şi despre investiţiile energetice din Marea Neagră, că investitorii au nevoie de ″impozitare stabilă, previzibilă şi transparentă″.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.