Jumătate dintre apelurile efectuate la 112 sunt false. Mesajul lui Raed Arafat

Raed Arafat
Agerpres

Serviciul 112 a preluat 12.735.836 de apeluri în 2018, conform datelor STS, însă mai mult de jumătate dintre acestea nu reprezintă urgenţe de competenţa serviciului, ci solicitări de informaţii diverse.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a precizat că aproximativ cinci milioane de cazuri medicale ajung pe an la Unităţile de Primiri Urgenţe.

"Apelurile nu sunt numai pe medical, sunt şi apelurile care vin pe Pompieri, apelurile care vin pe Poliţie. 112 preia toate apelurile, însă pe partea medicală din aproximativ 2.700.000 de cazuri pe care le rezolvă ambulanţa, nu numai urgenţe, şi consultaţii şi transport, în jur de 1.200.000 ajung la UPU pe an. La SMURD cifra e mai mare care ajunge la UPU, pentru că acolo avem echipajele paramedicale care nu pot lua decizia de lăsa un bolnav acasă. (...) Ambulanţele pe an ajung în jur la două milioane de cazuri din cele 5 milioane, restul vin cu maşini particulare, pe picioarele lor, dar asta nu înseamnă că nu sunt urgenţe", a declarat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat.

Arafat, despre exagerarea simptomelor

Oficialul DSU a arătat că o problemă este legată de exagerarea simptomelor de către pacienţi, atenţionând că un telefon dat abuziv "poate ucide".

"Avem oameni care se aşteaptă dacă au sunat şi au zis că au febră de 38 (n.r. - de grade C) maşina să fie cu girofar şi sirenă în 5 minute în faţa casei. Acest lucru este imposibil. Nicio ţară nu asigură, nicio ţară nu face acest lucru. (...) O parte din concetăţenii noştri se supără pe această aşteptare şi atunci s-a învăţat să exagereze din două motive: să vină ambulanţa mai repede şi ca să ajungă în UPU şi să treacă cu targa de la punctul de triaj direct în interior, pe lângă cei care aşteaptă. (...) Vrem să conştientizăm populaţia că un telefon abuziv poate ucide. (...) Urgenţa diferă din punctul de vedere al pacientului şi din punctul de vedere al medicului, vrem ca pacientul să înţeleagă care este modul în care medicul vede urgenţa, pentru că avem urgenţă percepută şi urgenţă reală", a spus şeful DSU.

Citește și
Raed Arafat
Raed Arafat: Creșterea imunității la gripă nu se face mâncând ceapă sau usturoi
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

El a amintit că, potrivit unui ordin publicat săptămâna trecută, timpul de aşteptare pentru cazurile de cod verde, albastru şi alb a fost prelungit. Pentru pacienţii de cod verde timpul de aşteptare a fost prelungit la 60 de minute, iar pentru cei de cod alb la 240 de minute.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Heliport în toate spitalele de urgență din țară. Medic: ”Timpul înseamnă uneori viață”
Heliport în toate spitalele de urgență din țară. Medic: ”Timpul înseamnă uneori viață”

Orice spital de urgenţă ar trebui să aibă un heliport. O spune chiar secretarul de stat Raed Arafat, în condiţiile în care mai puţin de 10 unităţi sanitare din întreaga ţară au un asemenea loc unde pot ateriza elicoperele cu pacienţi.

Raed Arafat: Creșterea imunității la gripă nu se face mâncând ceapă sau usturoi
Raed Arafat: Creșterea imunității la gripă nu se face mâncând ceapă sau usturoi

Raed Arafat, şeful Departamentului de Situaţii de Urgenţă (DSU), a desființat rețetele băbești care circulă pe internet ca remediu pentru gripă sau pentru creșterea imunității.

A început livrarea primului lot de ambulanţe pentru serviciile de urgenţă. Mesajul transmis de Raed Arafat
A început livrarea primului lot de ambulanţe pentru serviciile de urgenţă. Mesajul transmis de Raed Arafat

Livrarea primului lot de ambulanţe pentru serviciile de urgenţă a început luni şi va continua până pe 17 decembrie, urmând ca alte autospeciale să ajungă în primul semestru al anului 2019 la serviciile de ambulanţă şi SMURD, a anunţat Raed Arafat.

Unui bărbat i s-a făcut rău la recepţia de la Cotroceni. Reacţia lui Raed Arafat
Unui bărbat i s-a făcut rău la recepţia de la Cotroceni. Reacţia lui Raed Arafat

Incident în timpul recepţiei prezidenţiale cu prilejul Zilei Naţionale.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.