Joi 13 august, cea mai neagră zi de la începutul pandemiei. Anunţul lui Nelu Tătaru

×
Codul embed a fost copiat

Este doliu de joi în 53 de familii, după ce tot atâția români au pierdut definitiv lupta cu acest virus perfid care ne-a bulversat tuturor viețile.

Pentru alți 478 de pacienți internați la terapie intensivă medicii încearcă să facă minuni, dar nu oferă garanții. Trăim, așadar, încă o zi a recordurilor negre. Avem 1.454 de noi îmbolnăviri, iar dacă nu se schimbă ceva în atitudinea noastră restricțiile s-ar putea prelungi. Cât despre victime, vor fi din ce în ce mai multe.

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății: „Suntem cu un număr crescut de cazuri de la o zi la alta, suntem în apropierea unei perioade în care va trebui să prelungim starea de alertă, suntem într-un moment în care pregătim începerea unui nou an școlar și pregătim o serie de evenimente electorale sau nu ce va accentua această manifestare pandemică la sfârșitul acestui an. Previziuni pot fi multe, în contextul în care nimeni din țara asta nu va respecta niște reguli și nu vom încetini acea transmitere comunitară, putem avea și mai multe cazuri.

Eu sper că toți am înțeles ce înseamnă acest moment, sper că toți am înțeles, că a fost o perioadă, poate, de rătăcire a unora dintre noi, în care am negaționat tot ceea ce a însemnat această pandemie. Haideți să fim serioși, cred că fiecare dintre noi avem pe cineva cunoscut care trece prin boală și puțini dintre noi poate avem și printre cei care au decedat.”

Cifrele transmise de Ministerul Sănătății ne arată că de miercuri până joi am avut cel mai mare număr de îmbolnăviri de la începutul crizei sanitare.

Citește și
Nelu Tataru
Nelu Tătaru: Suntem în apropierea unei perioade în care va trebui să prelungim starea de alertă
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

1.454 de români au aflat că au Covid-19, din peste 22.600 de teste care s-au făcut în total. S-a înregistrat și cel mai mare număr de decese în 24 de ore - 53 de persoane infectate și-au pierdut viața de miercuri până joi, iar patru dintre aceste persoane nu aveau și alte afecțiuni. A crescut și numărul celor care sunt la terapie intensivă - 478 de pacienți în toată țara.

Dacă tragem linie, au fost în total peste 66.000 de români infectați cu noul virus, până acum și mai puțin de jumătate, 31.000 de pacienți au fost și declarați vindecați.

Cu o creștere constantă a numărului de cazuri ar putea fi prelungită și starea de alertă, care expiră la sfârșitul acestei săptămâni. Vineri ar urma să fie luată și o decizie în acest sens de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență, care se va întruni înainte de ședința de Guvern.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Tătaru: Purtarea măștilor de protecție ar putea deveni obligatorie în școli
Tătaru: Purtarea măștilor de protecție ar putea deveni obligatorie în școli

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat că, dacă s-ar impune în şcoli păstrarea unei distanţe de un metru, nu crede că elevii o vor putea păstra şi atunci a precizat că se impune obligavitatea purtării măştii şi a dezinfectantului, scrie News.ro

Nelu Tătaru: Suntem în apropierea unei perioade în care va trebui să prelungim starea de alertă
Nelu Tătaru: Suntem în apropierea unei perioade în care va trebui să prelungim starea de alertă

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat joi că România se află într-o perioadă în care va trebui să prelungească starea de alertă.

Nelu Tătaru, despre pacienții cu Covid-19 în stare foarte gravă: ”În jur de 150 sunt pe ventilatoare”
Nelu Tătaru, despre pacienții cu Covid-19 în stare foarte gravă: ”În jur de 150 sunt pe ventilatoare”

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat marţi că aproximativ 150 de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus sunt conectaţi la ventilatoare.

Ministrul Sănătăţii îi roagă pe medici să mai reziste puțin: ”Acest popor îşi pune speranţa în noi”
Ministrul Sănătăţii îi roagă pe medici să mai reziste puțin: ”Acest popor îşi pune speranţa în noi”

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, îi roagă pe cei care lucrează în unităţile medicale suport COVID să mai reziste puţin.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă