ÎPS Teodosie, în replică lui Dan Barna: "Nu ne implicăm în campania de vaccinare. Nu este imunizare, este propagandă”

ips teodosie
Agerpres

ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a respins ipoteza lansată luni de Dan Barna, privind un parteneriat între Guvern și BOR, pentru campania de vaccinare.

Reamintim că Liderul USR, Dan Barna a anunțat că va propune la nivelul guvernului un parteneriat cu Biserica Ortodoxă pentru campania de vaccinare. „Dacă Grecia a făcut acest lucru, cred că e posibil că acest mesaj e timpul să fie dat, ca românii să afle pe o cale alternativă la fel de credibilă cât de importantă este vaccinarea”, a transmis Barna.

Reacția BOR nu a întârziat să apară, prin vocea purtătorului de cuvânt Vasile Bănescu. Într-o manieră neutră, acesta a transmis că Biserica și-a exprimat deja poziția favorabilă, firească și clară față de vaccinare, îndemnâdu-i pe clerici și laici „să se informeze temeinic din surse credibile, să se sfătuiască cu medicii și să-și configureze astfel o opțiune corect întemeiată în legătură cu un act medical de care depinde sănătatea și protejarea lor și a celor dragi”.

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a transmis o poziție mai vehementă, într-o intervenție la Antena3, susținând că Biserica nu trebuie să se implice în campania de vaccinare a statului.
„Nu ne implicăm în propaganda pentru vaccinare care este atât de diversă și controversată și nu se spune la nivel național câte prejudicii au avut cei vaccinați în diferite părți”, a transmis ierarhul, în emisiune la Antena3.

Acesta a punctat că în ceea ce-l privește nu se va implica în campania de vaccinare și că nu dorește să împartă oamenii în „vaccinați” și „nevaccinați”, pentru că în lumea medicinei ar exista o controversă prea mare pe această temă.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

„Cum să fim noi deasupra științei medicale? De aceea, noi ținem pe enoriași cu vaccinul credinței și a liturghiei, acesta este vaccinul nostru. Nu ne implicăm în propaganda pentru vaccinarecare este atât de diversă și controversată și nu se spune la nivel național câte prejudicii au avut cei vaccinați în diferite părți”, a spus IPS Teodosie la Antena3.

BOR şi-a afirmat deja poziţia favorabilă, firească şi clară faţă de vaccinare într-o pandemie

 

Biserica Ortodoxă Română şi-a afirmat şi explicitat deja de nenumărate ori poziţia "favorabilă", "firească" şi "clară" faţă de actul vaccinării într-o pandemie şi i-a îndemnat deja pe clerici şi laici să-şi configureze o opţiune corect întemeiată în legătură cu un act medical, a transmis, luni, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

Reacţia BOR vine în contextul în care vicepremierul Dan Barna a declarat, luni, că va propune premierului Florin Cîţu un parteneriat la nivelul Guvernului cu Biserica Ortodoxă Română pentru campania de vaccinare, menţionând că în Grecia, după un asftel de demers, rata de imunizare a ajuns la 50%.

"În legătură cu din nou clamata implicare a Bisericii (Ortodoxe) în demersul de convingere a oamenilor să se vaccineze, e bine să ne amintim că în România există 18 culte religioase, partenere sociale ale statului şi cu care acesta se situează într-un dialog pe diverse teme cu relevanţă publică. (...) Biserica Ortodoxă Română şi-a afirmat şi explicitat deja de nenumărate ori poziţia favorabilă, firească şi clară faţă de actul vaccinării într-o pandemie, îndemnându-i pe clerici şi laici să ia cu adevărat în serios boala, să se informeze temeinic din surse cu adevărat credibile, să se sfătuiască cu medicii şi să-şi configureze astfel o opţiune corect întemeiată în legătură cu un act medical de care depinde sănătatea şi protejarea lor şi a celor dragi. Aceasta este o atitudine fundamental etică izvorâtă din virtutea bunului-simţ, dar şi din libertatea personală care presupune responsabilitatea comunitară pentru care Biserica pledează permanent", a precizat Bănescu, într-o declaraţie transmisă luni.

Potrivit acestuia, "implicarea cultelor religioase într-un demers persuasiv pe o temă extra-religioasă şi într-o problematică în care exclusiv competenţa medicală este adecvată şi relevantă, nu poate transgresa însă limitele contextului celor menţionate mai sus".

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
O fată de 13 ani din Tulcea ar fi fost agresată sexual de unchiul său timp de două luni
O fată de 13 ani din Tulcea ar fi fost agresată sexual de unchiul său timp de două luni

O fată de 13 ani ar fi fost agresată sexual de unchiul său, într-o localitate din judeţul Tulcea. Poliţiştii au deschis o anchetă şi au stabilit că faptele s-ar fi petrecut pe parcursul a două luni.

Femeia ucisă și băgată în geamantan, în Oradea, a fost găsită după ce chiar proxenetul ei a sunat la 112. Ce arată autopsia
Femeia ucisă și băgată în geamantan, în Oradea, a fost găsită după ce chiar proxenetul ei a sunat la 112. Ce arată autopsia

Apar noi informații în cazul crimei din Oradea. Un individ a fost reținut miercuri și este principalul suspect. Este vorba de același bărbat care marți alertase autoritățile, anunțând că în geamantanul lăsat într-o remorcă se află cadavrul unei femei.

Şarpe de peste un metru şi jumătate, ridicat de jandarmi dintr-o locuinţă din judeţul Constanţa
Şarpe de peste un metru şi jumătate, ridicat de jandarmi dintr-o locuinţă din judeţul Constanţa

Un şarpe de peste un metru şi jumătate lungime a fost ridicat de jandarmi dintr-o locuinţă din Pecineaga, judeţul Constanţa.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.