Ion Iliescu a ajuns la Spitalul Elias. În aprilie a suferit o intervenţie cardiacă

Fostul presedinte Ion Iliescu s-a prezentat la Parchetul General
Agerpres

Operat în luna aprilie, fostul preşedinte a ajuns vineri din nou la spital.

Ion Iliescu se află la Spitalul Elias pentru investigaţii medicale, "în urma unui sindrom febril" potrivit unui comunicat oficial.

În cursul zilei de astăzi (31 mai 2019), preşedintele Ion Iliescu, a fost internat la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, pentru evaluarea stării de sanatate, în contextul unui sindrom febril recent instalat”, informează reprezentanţii Spitalului.

În aprilie, după investigaţii amănunţite, medicii de la Institutul de Boli Cardiovasculare au constatat că Ion Iliescu suferă de tamponadă cardiacă. Este o afecţiune apărută ca urmare a acumulării unei cantităţi de lichid în spaţiul dintre foiţa pericardică şi inimă.

Iliescu a suferit în aprilie o intervenţie cardiacă minim invazivă. A durat aproximativ o oră şi a decurs fără probleme. 

Citește și
Ion Iliescu
Ion Iliescu și-a petrecut noaptea în spital, la terapie intensivă. Starea în care se află după operație
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

 

Cauzele problemelor de sănătate ale lui Ion Iliescu

 

Cauzele problemelor de sănătate ale fostului preşedinte pot fi multiple: de la o banală răceală, până la infecţii grave, consumul de medicamente din sfera oncologică sau anticoagulante.

Ion Iliescu este un pacient cu vechi probleme cardiace. În mai 2005, în urma unui puseu de tensiune pe fondul unei hipertensiuni mai vechi şi a unei cardiopatii ischemice i-au fost montate 5 stenturi.

Doi ani mai târziu a fost supus unei alte inteventii la inimă, de această dată la Paris. A mers acolo pentru un control de rutină, iar medicii au descoperit că una dintre arterele care îi alimenteza inima era blocată. I-au implantat al 6-lea stent, pentru dilatarea mecanică a vaselor de sânge.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ion Iliescu rămâne în spital. Ce au descoperit medicii la investigaţii
Ion Iliescu rămâne în spital. Ce au descoperit medicii la investigaţii

Fostul preşedinte Ion Iliescu a trecut cu bine de prima noapte, după o nouă intervenţie pe cord. După ce l-au diagnosticat cu ''pericardită lichidiană'', medicii l-au dus direct în sala de operaţie.

Ion Iliescu și-a petrecut noaptea în spital, la terapie intensivă. Starea în care se află după operație
Ion Iliescu și-a petrecut noaptea în spital, la terapie intensivă. Starea în care se află după operație

Fostul președinte Ion Iliescu și-a petrecut noaptea în spital, în grija medicilor. Internat după ce a acuzat dureri în piept, luni seară a fost supus unei intervenții chirurgicale la Institutul pentru Boli Cardiovasculare CC Iliescu din Capitală.

Fostul președinte Ion Iliescu a fost internat la un spital pentru boli de inimă
Fostul președinte Ion Iliescu a fost internat la un spital pentru boli de inimă

Fostul președinte al României Ion Iliescu a fost internat la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare Prof. Dr. C.C. Iliescu.

Dosarul Revoluţiei: Ion Iliescu a fost inculpat. Procesul Ceauşeştilor,
Dosarul Revoluţiei: Ion Iliescu a fost inculpat. Procesul Ceauşeştilor, "simulat"

Pas important în Dosarul Revoluţiei din decembrie 1989 la Parchetul General. Rechizitoriul mai are puţin până să ajungă pe masa judecătorilor.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă