Iohannis a promulgat legea prin care declară o nouă zi națională. Ce comemorăm pe 16 iulie

Iohannis a dat în judecată Consiliul Național pentru Combatarea Discriminării. Ce reclamă șeful statului
Inquam/ Ilona Andrei

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea prin care se declară 16 august ca Ziua naţională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni şi de conştientizare a violenţelor împotriva creştinilor.

"Se declară ziua de 16 august ca Ziua naţională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni şi de conştientizare a violenţelor împotriva creştinilor”, se menționează în textul legii promulgate.

În cadrul zilei de 16 iulie, mai multe clădiri vor fi iluminate în roșu.

„În semn de conştientizare de către cetăţenii români a violenţelor şi persecuţiilor la care au fost şi sunt supuşi astăzi creştinii în lume, se iluminează în roşu, între orele 20,00 - 24,00, următoarele clădiri: Parlamentul României, Guvenul, sediile autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, Arcul de Triumf şi Palatul Mogoşoaia. Cu prilejul acestei zile se pot organiza manifestări publice şi pot avea loc slujbe religioase în locurile în care se desfăşoară evenimente comemorative autorizate, conform legii", se arată în legea promulgată.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Klaus Iohannis a promulgat legea pentru stabilirea datei alegerilor locale la 27 septembrie
Klaus Iohannis a promulgat legea pentru stabilirea datei alegerilor locale la 27 septembrie

Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea pentru stabilirea datei alegerilor locale la 27 septembrie.

Iohannis participă la reuniunea Consiliului European. Ce teme va aduce președintele în discuție
Iohannis participă la reuniunea Consiliului European. Ce teme va aduce președintele în discuție

Președintele României, Klaus Iohannis, va participa, în perioada 17–18 iulie, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles, Regatul Belgiei.

România va intra în a treia lună de stare de alertă. Anunțul făcut de Guvern
România va intra în a treia lună de stare de alertă. Anunțul făcut de Guvern

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, că starea de alertă va fi prelungită cu 30 de zile.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă