INTERVIU. De ce Kremlinul continuă să mintă, deși minciunile sunt evidente: ”Așa a fost posibil comunismul”

×
Codul embed a fost copiat

Dincolo de confruntarea militară, războiul informațiilor a făcut la rându-i foarte multe victime în țara vecină.  

Mesajele propagandistice sunt lansate fără încetare, iar în aceasta luptă a vorbelor, adevărul este de multe ori sacrificat.

Și totuși, una dintre părțile beligerante pare sa fi câștigat războiul comunicării, cel puţin până acum.

Ucraina a dat un lider admirat acum pe întreaga planetă, care a devenit un simbol al luptei pentru libertate și dreptate, un conducător de țară și de armată care a știut permanent ce și cum să comunice cu poporul său, cu armata sa, cu adversarii săi, dar și cu restul lumii.

Despre comunicarea în vreme de război am stat de vorbă cu profesorul universitar Dumitru Borțun, de la Facultatea de Comunicare și Relații Publice a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative București.

Citește și
Volodimir Zelenski
Zelenski: Nu pot spune că avem vreo relație cu Rusia în acest moment
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ce ne puteți spune despre comunicarea de la Kremlin, prin care de multe ori sunt negate niște evidențe absolute?

Sunt negate evidențe absolute pentru noi, aveți dreptate, și asta ne face să ne simțim enervați, agasați, frustrați. Cum poate să se spună așa ceva? Cum poate să mistifice realitatea? Dar gândiți-vă că aici este vorba despre o bulă pe care au construit-o în ani de zile, au construit-o printr-o strategie continuă, ani și ani de zile de politică-internet, o politică bazată pe o armată de trolli. Institutul de sondare a opiniei publice de la Sankt-Petersburg avea - acum s-ar putea să aibă mult mai mulți - avea 30.000 de angajați pe care-i plătește pe statul de plată, cu rolul de a transmiste pe internet mesaje otrăvitoare cu rolul de a otrăvi conștiința publică în țările europene.

Sunt grupați pe departamente: Europa de vest, Europa de nord, Europa centrală, Europa de est. Și transmit mesaje îmnpotriva birocrației de la Bruxelles, împotriva biroului european care calcă în picioare independența și suveranitatea statelor, le calcă în pcioare demnitatea națională. Toate astea vin de la Institutul de la Sankt Petersburg. Iată de ce vă spun, când formezi în ani de zile o bulă de genul ăsta, tu poți să proiectezi pe pereții bulei tot ce vrei, pentru că oamenii te cred. Ei altceva n-au văzut până acum. Au văzut decât această bulă în care se simt în siguranță și au certitudini, sunt convinși că știu despre ce vorba. Și tu doar vii și le confirmi. Iată de ce merge genul ăsta de propagandă.

Este înjositor pentru ființa umană, pentru valorile noastre occidentale, care vin din paradigma iudeo-creștină a unei culturi receptivă la valoarea individului, la autonomia lui morală, la liberul arbitru, la capacitatea lui de a lua o decizie în cunoștiință de cauză - ăștia vin și își prostesc poporul și îi pun să facă ce vor ei. Sigur că e revoltător, dar vreau să vă spun că asta este Rusia și asta a fost dintotdeauna. De aia a fost posibil comunismul sovietic, adică stalinismul.” - a explicat profesorul Dumitru Borțun.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Acordul pentru încheierea războiului. Care ar fi termenii pe care îi negociază Rusia și Ucraina
Acordul pentru încheierea războiului. Care ar fi termenii pe care îi negociază Rusia și Ucraina

Ucraina doreşte un mecanism precis care să-i garanteze securitatea în viitor, a declarat negociatorul ucrainean Mihailo Podoliak, care participă la negocierile de pace cu Rusia, într-un interviu acordat publicaţiei poloneze WP Wiadomosci.

Zelenski: Nu pot spune că avem vreo relație cu Rusia în acest moment
Zelenski: Nu pot spune că avem vreo relație cu Rusia în acest moment

Rusia ar putea să fi început deja Al Treilea Război Mondial, iar Ucraina trece prin cea mai dificilă etapă în relația cu Moscova, a declarat, miercuri, președintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat postului NBC News.

Ministrul francez de externe avertizează: Dacă ar avea loc atacuri chimice în Ucraina atunci Rusia ar fi responsabilă
Ministrul francez de externe avertizează: Dacă ar avea loc atacuri chimice în Ucraina atunci Rusia ar fi responsabilă

Franţa ar considera Rusia responsabilă pentru orice utilizare a armelor chimice sau bacteriologice în războiul din Ucraina, a declarat ministrul de externe Jean-Yves Le Drian pentru ziarul Le Parisien într-un interviu acordat miercuri, transmite Reuters.

Preşedintele Finlandei: Schimbarea regimului de la Kiev nu se mai numără printre obiectivele lui Putin
Preşedintele Finlandei: Schimbarea regimului de la Kiev nu se mai numără printre obiectivele lui Putin

Preşedintele rus Vladimir Putin pare să fi renunţat la o schimbare de regim la Kiev în cadrul obiectivelor războiului său din Ucraina, a declarat luni preşedintele finlandez Sauli Niinisto într-un interviu pentru CNN, preluat de AFP.

Zelenski: „Cu Ucraina alături, te simţi în siguranţă. E un principiu de la care mulţi din Occident ar trebui să înveţe”
Zelenski: „Cu Ucraina alături, te simţi în siguranţă. E un principiu de la care mulţi din Occident ar trebui să înveţe”

Volodimir Zelenski, a afirmat, într-un interviu acordat publicaţiei germane Die Zeit., că Ucraina îi oferă cea mai bună protecţie în faţa lui Putin, relatează News.ro.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.