Intervenţie de urgenţă pentru salvarea vieţii unui bebeluş. Greșeala comisă de mamă

×
Codul embed a fost copiat

Intervenţie de urgenţă a autorităţilor sanitare din Galaţi pentru salvarea vieţii unui bebeluş de numai o lună, intoxicat cu nitriţi. Pentru că fetiţa se simţea rău şi degetele i se învineţiseră, mama ei a dus-o la dispensarul din localitate.

Când medicii şi-au dat seama cât de gravă este situaţia, au chemat elicopterul SMURD, care a transportat-o la Spitalul de Pediatrie din Galaţi. 

Mama fetiţei, o femeie de 28 de ani din oraşul Berești, le-a povestit medicilor ca nu a mai putut să o alăpteze şi obişnuia să îi pregătească o formulă de lapte praf preparată cu apă de la fântână.

Nu s-a gândit, însă, că tocmai această apă ar putea să îi facă rău. Specialiştii cred că, din cauza pesticidelor folosite în agricultură, pânza freatică a fost afectată, iar apa de la fântâna nu mai este recomandată consumului.

Din fericire, fetiţa de numai o lună şi o săptămână a fost transportată la timp, cu elicopterul, la spital, iar acum se afla în afara oricărui pericol. Medicii o vor mai ţine, însă, sub observaţie, câteva zile.

Citește și
galati, conducta, sparta
O lucrare facuta "romaneste" de o echipa de muncitori a lasat un intreg cartier din Galati fara apa. Gafa facuta de "Dorel"
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Femeia de 28 de ani le-a povestit medicilor ca a crezut că, dacă fierbe apa pe care o aduce de la fântână, elimină toate riscurile. Duminică, însă, a văzut că fetiţa se simte rău.

Elena Gogeanu, mama fetiţei: "Avem acolo la noi în comună un uluc. Şi de la ţeava iau apa. Şi cică nu-i bună. I-am dat o săptămână la sân şi nu se satura. A început să se schimbe la faţă, să se îngălbenească şi unghiile să se învineţească."

Femeia a mers la cel mai apropiat dispensar, iar medicul de acolo a anunţat ambulanta.

Dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciul de Ambulanţă Galaţi: "Prezenta semnele unei intoxicaţii cu nitriţi, de asemenea era şi deshidratată, datorită unei boli diareice. S-a luat decizia imediat de transfer cu ajutorul colegilor noştri din echipajul de pe elicopter SMURD la Spitalul de pediatrie din Galaţi, unde a fost preluat şi tratat corespunzător."

Fetiţa se afla în continuare sub supravegherea medicilor de la Spitalul de Pediatrie, iar starea ei de sănătate s-a îmbunătăţit. Despre acest caz a fost anunţată şi Direcţia de Sănătate Publică Galaţi.

Mama fetiţei a fost informată abia acum despre riscurile la care îşi supune copiii dacă le da apă din surse neverificate. Până la acest caz dramatic de îmbolnăvire, asistentul comunitar sau medicul de familie nu au avertizat-o nici pe ea, nici pe alte femei din localitate, suspectează anchetatorii.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Descoperirea macabra facuta de un localnic din judetul Bacau, care scotea apa pentru animale. Ce a descoperit in fantana
Descoperirea macabra facuta de un localnic din judetul Bacau, care scotea apa pentru animale. Ce a descoperit in fantana

O batrana de 86 de ani, din judetul Bacau, a fost gasita fara viata de un vecin intr-o fantana aflata langa casa.

O lucrare facuta
O lucrare facuta "romaneste" de o echipa de muncitori a lasat un intreg cartier din Galati fara apa. Gafa facuta de "Dorel"

O lucrare facuta "romaneste" de o echipa de muncitori, a lasat, luni seara, un intreg cartier din Galati fara apa. O conducta de la retea a cedat iar apa a tasnit din pamant ca dintr-o fantana arteziana.

A vrut sa curete copacii din curtea casei, dar a cazut in fantana. Cum l-au gasit rudele
A vrut sa curete copacii din curtea casei, dar a cazut in fantana. Cum l-au gasit rudele

A vrut sa curete copacii din curtea casei, dar a murit in fantana.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.