Întârzieri uriașe pe calea ferată în ultimele zile. Trenul Mangalia-Arad a avut o întârziere de 600 de minute

×
Codul embed a fost copiat

Vremea ostilă accidentele feroviare și garniturile învechite au dus la întârzieri uriașe pe calea ferată în ultimele zile.

Trenul care a plecat miercuri din Mangalia spre Arad - în care se aflau și 30 de copii - a avut o întârziere de 600 de minute. Drumul a durat în total 26 de ore.

Iar trenul Inter-Regio de pe ruta Mangalia - Timișoara a ajuns la destinație după 29 de ore!

Iniţial, trenul INTER REGIO care a plecat din Mangalia miercuri seara, ar fi trebuit să ajungă la Arad joi, la prânz. Pasagerii au sosit la destinaţie însă cu zece ore mai târziu. Călătorii au coborât pe peronul gării din Arad, abia aseară, în jurul orei 23:00, după un drum de 26 de ore. Printre ei se aflau și 30 de copii care se întorceau din tabăra de judo de la Costinești.

Pasager: „Copiii erau disperaţi, nu aveau apă, nu aveau nimic, erau terminaţi.”

Citește și
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Copil: „Am primit în Bucureşti un cornuleţ şi o sticlă de apă”.

Un alt tren care a plecat tot din Mangalia, de această dată spre Timişoara, a ajuns la destinaţie după 29 de ore!

Garnitura a rămas blocată mai bine de nouă ore pe un câmp. A reuşit să ajungă la Bucureşti în jurul orei 9:30 dimineața, însă chinul pasagerilor nu a luat sfârşit după ce s-a auzit din nou semnalul de plecare spre destinaţie.

Pe la ora 16.00, s-a defectat locomotiva, la 15 km de Drobeta Turnu Severin. O alta a fost trimisă în ajutor, dar și aceasta s-a stricat pe drum. Garnitura şi-a continuat drumul abia după trei ore, cu ajutorul celei de-a treia locomotive.

În cele 29 de ore, cât a durat drumul chinuitor, într-o căldură insuportabilă, pasagerii au primit de două ori câte un corn și o sticlă cu apă.

Pasager: „Foarte greu, obositor şi un chin de nedescris de care nu aveam nevoie.”

Trenul a ajuns la Timişoara - destinaţia finală - aproape de miezul nopţii.

Circulaţia feroviară spre şi dinspre Litoral a fost reluată pe un fir în zona Feteşti, în cursul nopții.

”În cursul nopţii, la ora 02.10, personalul CFR SA a finalizat lucrările de remediere a deranjamentelor la linia de contact şi a fost repus sub tensiune sistemul de alimentare cu energie electrică pe firul I, între staţiile Feteşti - Bărăganu şi pe trei linii din staţia Feteşti. Astfel, de la ora 02:10, toate trenurile de călători spre şi dinspre Litoral circulă între staţiile Feteşti - Bărăganu, pe firul I, doar cu locomotive electrice, întârzierile pe magistrala Bucureşti - Constanţă reducându-se, astfel, la 10-15 minute”, transmite CFR SA.

Conform sursei citate, circulaţia trenurilor pe ruta directă Bucureşti - Constanţa şi retur se desfăşoară în condiţii normale de trafic, până în zona staţiei Feteşi, unde traficul feroviar este retrasat pe un singur fir de circulaţie pe porţiunea Feteşti - Bărăganu, deoarece intervenţiile în zona deraierii sunt încă în desfăşurare.

Echipele de intervenţie ale CFR SA acţionează în continuare în staţia Feteşti cu personal propriu şi utilaje de mare tonaj, pentru finalizarea tuturor lucrărilor necesare restabilirii traficului feroviar în condiţii normale, pe ambele fire de circulaţie.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Schema prin care mai mulți indivizi furau bani din conturile unor cetăţeni străini. Victimele erau uneori sechestrate
Schema prin care mai mulți indivizi furau bani din conturile unor cetăţeni străini. Victimele erau uneori sechestrate

Mai multe persoane sunt acuzate că abordau cetăţeni străini, pe care îi invitau să consume alcool, iar apoi, folosindu-le cardurile sau telefoanele, le sustrăgeau bani din conturi.

Ce au aflat polițiștii despre femeia găsită moartă în geamantan, în Oradea, și sora ei sechestrată într-un apartament
Ce au aflat polițiștii despre femeia găsită moartă în geamantan, în Oradea, și sora ei sechestrată într-un apartament

Apar noi informații după descoperirea șocantă făcută în parcarea unui complex rezidențial din Oradea.

Un sportiv a murit electrocutat după un incident incredibil, la Complexul Sportiv Național Orșova. Avea doar 14 ani
Un sportiv a murit electrocutat după un incident incredibil, la Complexul Sportiv Național Orșova. Avea doar 14 ani

Un copil de 14 ani din Botoșani a murit după ce s-a electrocutat în timp ce se juca de-a v-ați ascunselea cu ceilalți copii de la Complexul Sportiv Național Orșova. Minorii sunt sportivi și participau la un stagiu de pregătire.  

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.