Individul din Dolj bănuit și-a ucis prietenul, de Crăciun, a fost prins de polițiști la o stână, după două zile de căutări

×
Codul embed a fost copiat

După căutări ample, inclusiv cu elicopterul, individul de 25 de ani din Dolj, bănuit că și-a ucis prietenul, a fost găsit luni seară de poliţişti.

Suspectul a fost ridicat de la o stână şi încătuşat, apoi condus la audieri. Potrivit anchetatorilor, bărbatul s-ar fi luat la ceartă cu amicul de pahar, apoi a dispărut cu o drujbă de care a încercat iniţial să scape.

Suspectul - dat în urmărire generală şi căutat de forțe impresionante de poliţie - a fost descoperit în jurul orei 19, la o stână. Potrivit anchetatorilor, în apropiere, sub baloţi de paie, ascunsese drujba de care nu a reuşit să scape. În momentul în care a fost găsit, individul în vârstă de 25 de ani a opus rezistenţă, dar poliţiştii l-au imobilizat rapid şi l-au dus la audieri.

Tânărul este bănuit că și-a ucis un prieten, în vârstă de 57 de ani, din localitatea Călăraşi. Au băut împreună, apoi s-au luat la ceartă și l-ar fi omorât.

După crimă, agresorul a luat bicicleta şi drujba victimei și a dispărut. În casă a mai fost prezent un bărbat, dar anchetatorii nu au stabilit dacă acesta a fost martor la crimă sau a plecat mai devreme. El a declarat că s-a întors în locuinţa respectivă, fără să știe ce s-a întâmplat, și a găsit gazda plină de sânge.

Citește și
Poliția
Un criminal periculos este căutat. Și-a ucis un prieten într-un mod înfiorător, în noaptea de Crăciun, în Dolj
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Inițial, suspectul a încercat să vândă drujba ca să facă rost de bani, dar nu a găsit cui, așa că a ascuns-o.

Constantin Sora, cioban: „A fost și la băiatul meu ăl mare, s-a dus și i-a zis - nu vrei să cumperi o drujbă? Nu cumpăr că am nouă, dar văd că are sânge pe ea. Nu a spus nimic.”

Fiul victimei este plecat la muncă în străinătate, în Spania. Până când autorităţile l-au prins pe suspect, vecinii au fost cu ochii în patru.

În trecut, suspectul - despre care anchetatorii spun că ar avea afecțiuni psihice - a fost cercetat pentru tentativă de viol. Acum, este bănuit de omor calificat.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Filmul crimei terifiante din Dolj. Ce a făcut suspectul cu drujba cu care și-ar fi ucis prietenul, de Crăciun
Filmul crimei terifiante din Dolj. Ce a făcut suspectul cu drujba cu care și-ar fi ucis prietenul, de Crăciun

Un individ de 25 de ani din Dolj, considerat extrem de periculos, este căutat în toată țara. Polițiștii îl suspectează că și-a ucis prietenul, apoi a dispărut cu o drujbă pe care a îngropat-o, pentru că nu a reușit să o vândă.

Un criminal periculos este căutat. Și-a ucis un prieten într-un mod înfiorător, în noaptea de Crăciun, în Dolj
Un criminal periculos este căutat. Și-a ucis un prieten într-un mod înfiorător, în noaptea de Crăciun, în Dolj

Un tânăr de 25 de ani, din comuna Călăraşi, judeţul Dolj, acuzat că a omorât un bărbat de 57 de ani din aceeaşi localitate, după care a fugit într-o direcţie necunoscută, este căutat de poliţişti.

Fetiță de nouă ani, agresată sexual și violată de bunicul ei. Bărbatul de 67 de ani a fost reținut de polițiști
Fetiță de nouă ani, agresată sexual și violată de bunicul ei. Bărbatul de 67 de ani a fost reținut de polițiști

Un bărbat de 67 de ani din judeţul Dolj, suspectat că şi-a agresat sexual şi violat nepoata de doar nouă ani, a fost reţinut de poliţişti.

Șofer de doar 23 de ani, urmărit 4 kilometri de poliție pentru că nu a vrut să oprească. În final, s-a oprit cu mașina în pom
Șofer de doar 23 de ani, urmărit 4 kilometri de poliție pentru că nu a vrut să oprească. În final, s-a oprit cu mașina în pom

Un tânăr de 23 de ani a fost urmărit patru kilometri de poliția din Dolj, după ce a refuzat să oprească la semnal. Într-un final, el s-a oprit cu maşina ... într-un copac.   

Un tânăr de 24 de ani a murit după ce a intrat cu mașina într-un cap de pod, în Dolj
Un tânăr de 24 de ani a murit după ce a intrat cu mașina într-un cap de pod, în Dolj

Un şofer în vârstă de 24 de ani a murit, în noaptea de miercuri spre joi, după ce a intrat cu maşina într-un cap de pod, într-o localitate din judeţul Dolj.

 

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.