Începe o nouă etapă a programului „Rabla electrocasnice''. Din etapele anterioare s-au folosit doar jumătate din vouchere

×
Codul embed a fost copiat

Peste câteva zile începe o nouă etapa a programului „Rabla electrocasnice”. Dar, cu reguli noi, după ce chiar autorităţile recunosc că randamentul nu este cel aşteptat.

Numai jumătate dintre vouchere au fost folosite sesiunea trecută de cei care le-au solicitat. Între timp, la atelierele de reparații este coadă. În Franța, de pildă, debutează un program unic în Europa. Oamenii vor primi vouchere ca să le dea meşterilor, în cazul, în care li se strică frigiderul sau maşina de spălat.

Un astfel de service de electronice și electrocasnice primește, în medie, în mai multe oraşe, 1000 de comenzi pe zi. Prețurile mari din magazine i-au făcut pe oameni să se gândească de două ori înainte să îşi cumpere un obiect nou.

Tânără: „Am venit să ridic un telefon pe care l-am achiziționat acum șase luni și s-a stricat, nu era o defecțiune foarte gravă, și am zis că nu are sens să investesc o sumă foarte mare într-un telefon nou, în contextul în care era și în garanție”

Tehnicienii ne dau şi câteva sfaturi ca să prelungim durata de viață a electrocasnicelor.

Citește și
rabla
Ministerul Mediului vrea să schimbe programul Rabla Local, după ce marile orașe au refuzat să participe
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Adrian Antohi: „Aparatele de aer condiționat necesită o întreținere periodică anuală, frigiderele, mașinile de spălat necesită o întreținere și o curățare, mai ales la mașinile de spălat, filtrele de evacuare este bine să le curățăm din când în când.”


Cristian Pocol, Asociația Respo Deee: „De multe ori, nu avem soluţie de service, sau dacă nu devine foarte scumpă, în comparație cu un aparat nou.”

 

Programul de stat nu a dat randamentul scontat

Black Friday sau Rabla Electrocasnice ar trebui să ne stimuleze să înlocuim electronicele cu cele de generaţie nouă, care au un consum energetic mai mic. Însă, cel puţin programul statului nu are randamentul prognozat.

În sesiunea din vară au fost folosite 65.000 de vouchere, din cele peste 135.000 - adică mai puțin de jumătate, deşi cererea e mare pe moment, şi se epuizează foarte repede. Oamenii au la dispoziție 7 zile să folosească voucherul, care, de exemplu, are o valoare cuprinsă între 200 și 500 de lei, în funcţie de obiect.

Laurențiu Neculaescu, președintele AFM: „Tocmai de aceea Administrația Fondului de Mediu, anul acesta, a modificat ghidul de finanțare și nu le-a mai dat posibilitatea persoanelor fizice care au solicitat un voucher și nu l-au folosit, în sesiunea în noiembrie, de acum, să nu mai solicite același tip de voucher”

În Franța, oamenii vor primi vouchere de până la 45 de euro pentru repararea aparatelor electrocasnice. Prin acest program, autoritățile de acolo vor să reducă deşeurile.


Daniela Răduț, româncă stabilită în Franța: „Este 20 de euro dacă se strică o consolă de jocuri, 30 de euro dacă se strică un televizor Mi se pare un lucru bun. Le-aş folosi şi i-aş încuraja pe toţi să le folosească."

Comisia Europeană a venit cu mai multe propuneri, prin care să elimine uzura planificată a acestor aparate, însă sunt încă la nivel de dezbateri.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Programele Rabla și Rabla Plus. Când începe ultima sesiune de înscrieri
Programele Rabla și Rabla Plus. Când începe ultima sesiune de înscrieri

Ultima sesiune de înscriere în cadrul programelor Rabla şi Rabla Plus pentru persoanele fizice, persoanele juridice şi instituţii publice va începe pe data de 30 septembrie, informează Administraţia Fondului pentru Mediu.

Ministerul Mediului vrea să schimbe programul Rabla Local, după ce marile orașe au refuzat să participe
Ministerul Mediului vrea să schimbe programul Rabla Local, după ce marile orașe au refuzat să participe

Nici n-a fost anunțat bine că se schimbă. Este vorba despre programul Rabla Local, prin care Administrația Fondului, pentru Mediu și Primăriile oferă câte 1.500 de lei celor ce își casează, mașinile mai vechi de 15 ani.

Condițiile în care o mașină este considerată eligibilă pentru casat. Programul Rabla Local începe în septembrie
Condițiile în care o mașină este considerată eligibilă pentru casat. Programul Rabla Local începe în septembrie

De luna viitoare, șoferii care vor să scape de mașinile mai vechi de 15 ani se vor putea înscrie în programul numit „Rabla Local”. Vor primi pentru fiecare vehicul 3.000 de lei, iar noutatea este că nu vor fi condiționați să cumpere unul nou.

Rabla pentru Electrocasnice, etapa a II-a. Bugetul s-a epuizat într-o jumătate de oră
Rabla pentru Electrocasnice, etapa a II-a. Bugetul s-a epuizat într-o jumătate de oră

Bugetul de 10 milioane de lei alocat celei de-a doua etape a Programului Rabla pentru Electrocasnice a fost epuizat într-o jumătate de oră de la lansare, potrivit informaţiilor transmise de Ministerul Mediului.

Cele 25 de milioane alocate primei etape a Programului Rabla pentru Electrocasnice au fost epuizate în două ore de la lansare
Cele 25 de milioane alocate primei etape a Programului Rabla pentru Electrocasnice au fost epuizate în două ore de la lansare

Administraţia Fondului de Mediu a anunţat, vineri, că bugetul de 25 de milioane de lei alocat primei etape a Programului Rabla pentru Electrocasnice a fost epuizat în aproximativ două ore şi jumătate de la lansare.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă