VIDEO. Incendiu puternic la un hotel din Eforie Sud în care se aflau peste 80 de persoane

×
Codul embed a fost copiat

Un incendiu pornit la subsolul unui hotel din Eforie Sud a inundat camerele cu fum și i-a înspăimântat pe turiștii cazați.

Treziți în puterea nopții, unii au sărit de pe balcon, alții s-au refugiat pe acoperiș, cu copiii în brațe. Pompierii i-au coborât de acolo în siguranță cu scara.

Un pompier aflat pe autoscară încearcă să ajungă la turiştii refugiaţi pe acoperişul hotelului. 16 oameni aşteaptă să fie salvaţi.

În fața hotelului sunt zeci de turişti care au reuşit să iasă la timp. Când fumul a început să inunde holurile, cineva le-a bătut în uşă şi i-a scos din camere. Unii au sărit de pe balcon.

Turist: „Ne-am trezit de fum şi am sărit prin spate cu familia. Am trezit şi vecinii din jur care mai erau”.

Citește și
Spital Arad
Cum a incendiat un pacient Spitalul de Psihiatrie din Arad, la nici o oră de la internare
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

ISU a mobilizat șapte echipaje de intervenţie, SMURD-ul a trimis trei, iar Ambulanța - două.

Incendiul care i-a speriat pe turişti a pornit - spun pompierii - în camera tehnică aflată la subsol, posibil din cauza unui scurtcircuit.

După ce focul a fost stins, oaspeţii au fost mutaţi la un hotel din apropiere. Acolo au povestit spaima trăită.

Turist: „Foarte mult fum pe hol, fum foarte înecăcios, greu”.

Andreea, turistă: „Am simţit acut mirosul de fum”.

Monica, turistă: „Am sărit din pat şi am ieşit afară”.

Reprezentaţii hotelului în care s-a produs incendiul nu au dorit să comenteze incidentul.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Poveste cutremurătoare în județul Prahova. Un bărbat invalid, a sfârșit ars, după ce locuința a fost cuprinsă de flăcări
Poveste cutremurătoare în județul Prahova. Un bărbat invalid, a sfârșit ars, după ce locuința a fost cuprinsă de flăcări

Poveste cutremurătoare în județul Prahova, unde un bărbat de 60 de ani, invalid, a sfârșit ars în casă, după ce locuința i-a fost cuprinsă de vâlvătai. Omul se deplasa cu greu, așa că n-a putut fugi din calea flăcărilor.

Cum a incendiat un pacient Spitalul de Psihiatrie din Arad, la nici o oră de la internare
Cum a incendiat un pacient Spitalul de Psihiatrie din Arad, la nici o oră de la internare

A fost o noapte de coșmar la Spitalul de Psihiatrie din Arad. Trei cadre medicale și trei pacienți au ajuns la urgențe. S-au intoxicat cu fum, în urma unui incendiu provocat de un pacient.

De la ce a pornit incendiul care a făcut scrum trei terase din Mamaia. Pagubele sunt considerabile
De la ce a pornit incendiul care a făcut scrum trei terase din Mamaia. Pagubele sunt considerabile

Incendiul care a transformat în scrum trei terase de pe promenada stațiunii Mamaia a pornit de la evacuarea unei hote care nu a mai fost curățată.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.