Incendiu la o fermă din Liebling, Timiș. ISU: Posibil ca focul să fie provocat de descărcările electrice

pompieri romania, grecia
IMAGO

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, la o fermă din localitatea Liebling, județul Timiș.

 

Reprezentanții ISU spun că este posibil ca incendiul să fi fost provocat din cauza descărcărilor electrice.

„Am fost anunţaţi prin apel 112 despre producerea unui incendiu la o fermă din Liebling. Incendiul se manifestă într-o hală metalică în care se află aproximativ 1.000 de baloţi rotunzi", a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, conform Agerpres.

La faţa locului au fost trimişi trei pompieri din cadrul Staţiei Deta cu o autospecială de stingere. În sprijinul lor se deplasează cinci pompieri ai Detaşamentului 2 Timişoara cu o autospecială de stingere.

ISU Timiş intervine pentru degajarea carosabilului de pe două străzi din Timişoara pe care au căzut copaci din cauza furtunii.

Citește și
Noile cazuri de Covid duc la prescrierea frecventă a pastilei Pfizer
Pe cine afectează cel mai mult valul șase al pandemiei de Covid-19. Cazurile ar putea crește masiv în următoarele zile
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

În judeţul Timiş este cod roşu de vreme rea până la ora 20.00, iar Comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă s-a întrunit pentru luarea măsurilor care se impun în astfel de condiţii.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Nervi întinși la maximum pentru sute de turiști care se întorceau din Antalya. Cursa a avut o întârziere de 20 de ore
Nervi întinși la maximum pentru sute de turiști care se întorceau din Antalya. Cursa a avut o întârziere de 20 de ore

Nervi întinși la maximum pentru sute de turiști din vestul țării, care se întorceau din vacanță din Antalya. Aeronava care trebuia să îi aducă în țară a avut o întârziere de 20 de ore.

Pe cine afectează cel mai mult valul șase al pandemiei de Covid-19. Cazurile ar putea crește masiv în următoarele zile
Pe cine afectează cel mai mult valul șase al pandemiei de Covid-19. Cazurile ar putea crește masiv în următoarele zile

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, medicul Cristian Oancea, a declarat că valul șase al pandemiei de Covid-19 afectează în special copiii, dar şi persoanele peste 60 de ani cu riscuri asociate.

România, cuprinsă de caniculă. În Timișoara, termometrele au arătat 42 de grade Celsius la umbră
România, cuprinsă de caniculă. În Timișoara, termometrele au arătat 42 de grade Celsius la umbră

Cupola de foc s-a lăsat peste România cu trei coduri rele de caniculă: roșu în cinci județe din vestul țării, portocaliu și galben în rest.

Ne topim de câteva zile, dar urmează alte trei zile de arșită extremă. Ce să consumăm pentru hidratare
Ne topim de câteva zile, dar urmează alte trei zile de arșită extremă. Ce să consumăm pentru hidratare

72 de ore de arşiţă extremă vor urma pentru zeci de județe din vestul și sudul țării. Vineri, au fost peste 35 de grade în cele mai multe zone, dar în Timişoara şi în alte 5 oraşe din vest temperatura resimţita a trecut de 40 de grade.

Incendiu la un mall din Timișoara. De la ce ar fi izbucnit vâlvătaia
Incendiu la un mall din Timișoara. De la ce ar fi izbucnit vâlvătaia

Zeci de oameni au fost evacuați dintr-un mall din Timișoara, după ce a început să sune alarma de incendiu.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.