Incendiile de vegetație produc pagube uriașe și în România. Sute de hectare de pământ au fost devastate de flăcări

×
Codul embed a fost copiat

Incendiile de vegetaţie încep să pună probleme şi în România. În Mehedinţi, un foc pornit pe o mirişte a distrus sute de hectare dintr-un sat - cu tot cu casele şi maşinile localicilor.

Pompieri din două judeţe au fost trimişi la intervenţie. De această dată, situaţia a fost ţinută sub control, însă canicula nu s-a potolit, iar orice neatenţie poate duce la tragedii.

Dintr-o casă au mai rămas doar pereţii făcuţi din cărămidă. Înăuntru ardea totul. Mai departe, o maşină este complet distrusă de incendiu. Pentru proprietar este o pagubă de câteva mii de euro.

Alţi oameni sunt şi mai afectaţi. În foc au fost distruse patru case şi aproape 20 de anexe gospodăreşti - anunţă pompierii.

Inclusiv cimitirul din localitate a fost trecut prin foc.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Localnicii din zona unde s-au întins vâlvătăile au privit de la distanţă dezastrul.

Constantin Neagu, proprietarul unei locuinţe distruse: "Nu avem decât ce-i pe noi, nu acte, nimic, nimic – pompierii nu au fost pe aici – veniră după ce arse."

ISU Mehedinţi a transmis că a intervenit cu 45 de pompieri şi şase autospeciale. S-ar fi folosit toate forţele avute la dispoziţie şi au fost chemaţi şi militari din turele libere.

În sprijin au fost solicitate şi 2 autospeciale de la ISU Dolj.

Marius Gogăltan, ISU Mehedinți: "Vântul nu ţine cu noi, au trecut flăcările peste brazde, acum noaptea se vede uşor la un moment dat ai impresia că a dat cineva foc, dar datorită tirajului trece în mijlocul miriştii şi ia foc."

Tot acest dezastru a pornit de pe o mirişte. S-a aprins mai întâi vegetaţia uscată, apoi vântul a aruncat scântei înspre pădure.

Au ars două hectare. Au urmat gospodăriile. O comisie de la ISU urmează să stabilească vinovaţii.

Cătălin Tutilescu, șef la Garda De Mediu Mehedinţi: "Facem un apel către cetăţeni să nu mai dea foc pentru că de la o simplă ardere de mirişte uitaţi ce se poate întâmpla. Sunt foarte multe case care au ars aici în zonă şi oamenii pe bună dreptate sunt disperaţi."

Potrivit legii, în România, incendierea miriştilor este interzisă fără acordul autorităţilor de mediu şi a serviciului pentru situaţii de urgenţă. Cine încalcă regula risca amenzi de până la 6 mii de lei - în cazul persoanelor fizice şi de până la 50 de mii de lei - pentru cele juridice.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Berzele migratoare mor în timp ce traversează Grecia, dezorientate de incendiile de vegetaţie. FOTO
Berzele migratoare mor în timp ce traversează Grecia, dezorientate de incendiile de vegetaţie. FOTO

Berzele migratoare care traversează Grecia în drum spre nordul Africii cad victime incendiilor de vegetaţie care fac ravagii în ţară în ultima săptămână, devenind dezorientate din cauza flăcărilor şi rătăcindu-se, rănindu-se şi chiar murind.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.