Încă un accident cu o mașină a Poliției, în Râmnicu-Vîlcea. Coliziunea a avut loc într-o intersecție

politia
Pro TV

O mașină a Poliției a fost implicată într-un accident, miercuri, în Râmnicu-Vîlcea. Polițistul se afla în misiune, transmit oficialii instituției, iar în urma evenimentului nu au fost victime.

 

Accidentul cu mașina Poliției s-a produs într-o intersecție din Râmnicu-Vîlcea, miercuri, în jurul orei 11, pe strada Calea lui Traian, relatează news.ro.

„Din primele date a rezultat faptul că o autospecială de poliţie, condusă de către un poliţist, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat de 28 de ani pe strada Calea lui Traian din direcţia Nord către Sud”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea.

În urma accidentului nu s-au înregistrat victime și conform sursei citate, ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Citește și
urmarire
Scene de acțiune pe străzile din Craiova. Un șofer băut a făcut accident, cu poliția pe urmele lui
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Raisa a murit accidentată de mașina Poliției

Pe 14 ianuarie, o mașină a Poliției condusă de un polițist a ucis-o pe Raisa, o fetiță de 11 ani care traversa împreună cu prietena ei de 13 ani, pe o trecere de pietoni de pe Strada Laminorului din sectorul 5 al Capitalei. Polițistul circula cu viteză, avea semnalele luminoase în funcțiune, dar șeful Poliției susține că nu se justifica „urgența” la care se deplasa. Prietena ei a fost rănită și operată, cu un prognostic bun din partea medicilor.

„Nu a existat o justificare din partea poliţistului cu privire la urgenţa sau folosirea semnalelor luminoase”, a afirmat şeful Poliţiei Capitalei.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Poliția din Scoția a plătit daune în valoare de un milion de lire sterline, după ce o femeie a murit într-un accident rutier
Poliția din Scoția a plătit daune în valoare de un milion de lire sterline, după ce o femeie a murit într-un accident rutier

Poliția din Scoția a plătit despăgubiri de 1 milion de lire sterline familiei unei femei care a murit după ce a fost lăsată timp de trei zile într-o mașină implicată într-un accident rutier, informează The Guardian.

Scene de acțiune pe străzile din Craiova. Un șofer băut a făcut accident, cu poliția pe urmele lui
Scene de acțiune pe străzile din Craiova. Un șofer băut a făcut accident, cu poliția pe urmele lui

A fost o urmărire ca-n filme pe străzile din Craiova, în noaptea de marți spre miercuri, pentru prinderea unui șofer băut.

Un individ a murit într-un accident cu poliția pe urme, la Vâlcea. Fluturase pe geamul mașinii un pistol
Un individ a murit într-un accident cu poliția pe urme, la Vâlcea. Fluturase pe geamul mașinii un pistol

Un individ care a ameninţat mai mulţi oameni în Râmnicu Vâlcea - cu cea ce părea iniţial un pistol - a murit după ce a provocat un grav accident la capătul unei curse de peste doi kilometri, cu poliţia pe urme, pe străzile din oraş.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.