Încă 500 de milioane de euro de la UE pentru Ucraina. La ce sumă s-a ajuns până acum

Josep Borell

O nouă tranșă de 500 de milioane de euro a fost aprobată pentru Ucraina, din partea Uniunii Europeane. Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a anunţat luni seară că UE va susține Ucraina „atât timp cât este necesar”.

Josep Borrell a spus, luni seară, că această a şaptea tranşă aduce valoarea sprijinului de până acum pentru Ucraina, în cadrul Instrumentului European pentru Pace, la 3,6 miliarde de euro.

Susţinerea militară, financiară şi umanitară din partea UE pentru Kiev ajunge astfel la 49 de miliarde de euro, arată Agerpres.

Vom continua să sprijinim Ucraina în cel mai bun mod posibil, Ucraina trebuie să câştige acest război. I-am transmis ministrului de externe Dmitro Kuleba că vom susţine Ucraina atât timp cât va fi necesar. Rusia continuă atacurile barbare, sistematice asupra populaţiei şi infrastructurii civile din Ucraina şi se plasează astfel de partea greşită, încălcând legile umanitare internaţionale'', a afirmat înaltul demnitar european.

În aceeaşi conferinţă de presă, Borrell a precizat că Germania nu blochează exportul de tancuri Leopard 2 în Ucraina, iar acest model de blindate este considerat cel mai potrivit pentru armata ucraineană în lupta cu forţele ruse.

Citește și
soldati rusi
Business Insider: Noul general rus responsabil de războiul din Ucraina obligă soldații ruși să se bărbierească mai des
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Presiunea asupra guvernului condus de cancelarul Olaf Scholz pentru a autoriza trimiterea de tancuri Leopard în Ucraina a sporit luni, după ce Polonia a afirmat că va solicita Germaniei permisiunea de a reexporta acest tip de tancuri în Ucraina, dar că ar putea trimite Kievului blindatele în cadrul unei coaliţii internaţionale chiar şi fără aprobarea Berlinului.

În acest punct nu există argumente bune pentru care tancurile nu pot fi furnizate'', a susţinut ministrul de externe leton Edgars Rinkevics, în timp ce omologul său lituanian Gabrielius Landsbergis a insistat că trimiterea tancurilor nu mai poate fi întârziată nici măcar cu o zi.

În opinia şefului diplomaţiei estoniene Urmas Reinsalu, Germania, ca „motor al Europei'', are o responsabilitate specială de a ajuta Ucraina.

Ministrul de externe luxemburghez Jean Asselborn a sintetizat situaţia actuală, spunând că Rusia ar putea câştiga războiul dacă europenii „nu ajută Ucraina cu ce are ea nevoie acum''.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Lavrov: Rusia a fost dispusă să negocieze cu Ucraina, însă Occidentul a intervenit și nu a lăsat Kievul să discute cu Moscova
Lavrov: Rusia a fost dispusă să negocieze cu Ucraina, însă Occidentul a intervenit și nu a lăsat Kievul să discute cu Moscova

Rusia a fost dispusă să negocieze cu Ucraina în primele luni ale războiului, dar Statele Unite şi alte ţări occidentale au sfătuit Kievul să nu poarte discuţii, a declarat luni ministrul rus de externe, Serghei Lavrov.

Business Insider: Noul general rus responsabil de războiul din Ucraina obligă soldații ruși să se bărbierească mai des
Business Insider: Noul general rus responsabil de războiul din Ucraina obligă soldații ruși să se bărbierească mai des

Generalul rus responsabil de conflictul din Ucraina și-a început noul rol concentrându-se pe disciplina soldaților, inclusiv prin a-i obliga să se bărbierească mai des, potrivit serviciilor secrete din Marea Britanie.  

Miniştrii de Externe din UE au stabilit: Un nou ajutor militar de 500 de milioane de euro pentru Ucraina
Miniştrii de Externe din UE au stabilit: Un nou ajutor militar de 500 de milioane de euro pentru Ucraina

Miniştrii de Externe din Uniunea Europeană au aprobat, luni, încă un ajutor militar pentru Ucraina, au declarat agenţiei Reuters trei surse diplomatice.

Un general american a spus ce teritorii ar putea elibera Ucraina cu ajutorul tancurilor occidentale
Un general american a spus ce teritorii ar putea elibera Ucraina cu ajutorul tancurilor occidentale

Fostul comandant al Armatei SUA în Europa, generalul Ben Godges, a spus că armata ucraineană va putea să-și elibereze teritoriile de sub ocupația rusă cu ajutorul tancurilor occidentale, scrie publicația ucraineană Obozrevatel.

Premierul Viktor Orban: Ungaria nu se va lăsa târâtă în conflictul armat din Ucraina
Premierul Viktor Orban: Ungaria nu se va lăsa târâtă în conflictul armat din Ucraina

Potrivit agenției de presă TASS, care este controlată de puterea de la Kremlin, Ungaria nu se va lăsa prinsă în conflictul armat din Ucraina - ar fi declarat duminică premierul ungar Viktor Orban.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă