În timp ce Austria și Grecia au decretat deja obligativitatea vaccinării, în România, curentul este contrar

×
Codul embed a fost copiat

În tot acest timp, președinta Comisiei Europene, Ursula Von de Leyen, este de părere că statele membre ar trebui să discute despre vaccinarea obligatorie.

Austria și Grecia au decretat deja obligativitatea vaccinării, iar Germania le va urma exemplul. La noi însă, curentul este contrar. Noul ministru al Sănătății, doctorul Alexandru Rafila, a anunțat chiar că ar putea dispărea obligativitatea folosirii certificatului verde, în zonele unde rata infectărilor este mică. Oricum, legea certificatului de vaccinare este blocată în parlament.

Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene:O treime din populația Uniunii Europene nu este vaccinată. Adică 150 de milioane de oameni. Este enorm. Nu oricine poate fi vaccinat, spre exemplu, copiii sau persoanele cu condiții medicale speciale. Însă cei mai mulți oameni se pot vaccina. De aceea, cred că este de înțeles și oportun să mergem cu dezbaterea în această direcție a obligativității vaccinării în Uniunea Europeană."

Este semnalul de alarmă transmis de doctorul Ursula von Der Leyen în contextul în care varianta Omicron a virusului SarsCOV2 se răspândește în toată Europa. Grecii au anunțat că se gândesc la amenzi pentru cei care refuză vaccinarea fără motive medicale.

Alexandru Rafila, minisitrul Sănătății:Îmi pare rău, dar am discutat prea mult timp, prea multe luni, ca vaccinarea trebuie să fie o opțiune voluntară și e foarte greu să vii acum să discuți despre obligativitate."

Citește și
ÎPS Teodosie cere preoților din Constanța să meargă pe câmp și să facă slujbe special pentru ploaie
Legea vaccinării obligatorii. Lui Ciucă i s-a cerut să facă o excepție pentru slujbele religioase
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Mai mult, ministrul Sănătății ar vrea ca în viitor, certificatul pe care oricine trebuie să-l prezinte dacă ajunge în spații închise sau aglomerate, să se numească certificat Stop COVID și să fie obligatoriu doar acolo unde numărul de îmbolnăviri este mare.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății:Discutam zilele trecute despre o variantă care să permită renunțarea la certificatul covid, în funcție de anumiți parametrii epidemiologici măsurabili și cunoscuți din vreme de toată lumea."

Prezenți la o întâlnire cu reprezentanții cultelor din România, ministrul Sănătății și premierul României au fost rugați să treacă în viitoarea lege că certificatul de vaccinare nu va fi necesar pentru cei care participă la slujbe.

Nicolae Ciucă, premierul României:Este un proiect în dezbatere, se discută cu specialiștii, sperăm ca până la finalul anului să mergem în parlament și să avem o lege a certificatului COVID.

Legea despre care vorbește premierul Nicolae Ciucă, a fost depusă în urmă cu o lună și jumătate în Parlament. Documentul care se referă la vaccinarea obligatorie a anumitor categorii profesionale este blocat și acum la comisia de sănătate a camerei deputaților. Ar urma să stabilească obligativitatea prezentării certificatului verde la muncă, atât la stat cât și la privat, dar și sancțiuni pentru angajatorii care nu îl solicită.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Va mai fi verificat certificatul de vaccinare în magazine, de sărbători? Răspunsul ministrului Rafila
Va mai fi verificat certificatul de vaccinare în magazine, de sărbători? Răspunsul ministrului Rafila

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, se gândește dacă mai menține obligativitatea certificatului de vaccinare în perioada sărbătorilor de iarnă, când magazinele sunt aglomerate din cauza numărului mare de cumpărături.

Legea vaccinării obligatorii. Lui Ciucă i s-a cerut să facă o excepție pentru slujbele religioase
Legea vaccinării obligatorii. Lui Ciucă i s-a cerut să facă o excepție pentru slujbele religioase

Premierul Nicolae Ciucă afirmă că reprezentanții cultelor religioase din România i-au cerut ca proiectul de lege privind obligativitatea certificatului de vaccinare să cuprindă o excepție pentru credincioșii de la slujbe.

Ciucă cere ajutorul bisericilor la vaccinare și promite că va ”prelua” mesajele privind ”sprijinirea financiară”
Ciucă cere ajutorul bisericilor la vaccinare și promite că va ”prelua” mesajele privind ”sprijinirea financiară”

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, joi, că a cerut ajutorul bisericilor din România pentru a accelera campania de vaccinare împotriva Covid-19.

Ciolacu: Exclus ca eu vreodată să susţin vaccinarea obligatorie. Este dreptul fiecăruia să decidă
Ciolacu: Exclus ca eu vreodată să susţin vaccinarea obligatorie. Este dreptul fiecăruia să decidă

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri seara, că vaccinarea obligatorie anti-COVID-19 nu trebuie impusă.

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.