În Olt nu există Rusalii fără ca cete de călușari să se avânte pe ulițele satelor și să joace hora

×
Codul embed a fost copiat

Din moși-strămoși, în Olt nu există Rusalii fără ca cete de călușari să se avânte pe ulițele satelor să intre în casele oamenilor și să joace hora.  

Se spune că cei care îi primesc în gospodăriile lor o să fie feriți de rele, o să aibă roade bogate în toamnă și nicio boală nu o să se abată asupra lor.

Cete de copii și vârstnici au luat cu asalt ulițele localității Brâncoveni. Îmbrăcați în straie populare și pălării cu mărgele, cu bețe colorate în mâini, au încins hore şi sârbe. Au avut pelin și usturoi ca să alunge duhurile rele care se spune că apar în ziua de Rusalii.

Mihai Grigore, localnic:: ”Așa se obișnuiește la noi de când lumea, de mic copil, veneau pe drum, jucau, cântau”.

În jocul lor și-a făcut apariția și omul mascat sau mutul cum mai este numit.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Elena Mihnea, localnica:: ”Călușul numai de Rusalii se face, e un obicei pentru duhuri rele, bunăstare, pentru noroc”.

Localnicii le-au deschis porțile caselor și i-au cinstit cu bucate, băutură și bani.

Anișoara Munteanu, localnică: ”Așa e bine, e un obicei și se zice că 3 ani la rând e frumos să îi primești. Rusaliile astea sunt foarte periculoase cine nu le ţine este un obicei de când m-am născut”.

Gazdele s-au prins apoi într-o horă a veseliei împreună cu grupul de dansatori.

Marian Stănescu, coregraf ansamblu călușari: ”Sunt obiceiuri care în ziua în care lucrezi în această zi sfântă poți să fii luat și din căluş. Niciun medic nu poate să vindece persoana care este luată din calus”.

Călușarii vor ajunge și în alte localități în zilele acestea în cadrul celei de-a doua ediții a Festivalului Călușului Oltenesc.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Specia care riscă să dispară. Populaţia scade vertiginos
Specia care riscă să dispară. Populaţia scade vertiginos

Populaţia de pinguini Humboldt s-a redus dramatic în zonele situate pe coasta centrală a statului Chile. Este una dintre cele mai vulnerabile dintre cele 18 specii de pinguini din lume, fiind în pericol de dispariţie, au avertizat marţi experţii.

Se extinde baza aeriană de la Kogălniceanu. Au început lucrările la prima pistă construită de MApN în ultimii 30 de ani
Se extinde baza aeriană de la Kogălniceanu. Au început lucrările la prima pistă construită de MApN în ultimii 30 de ani

Au fost inaugurate lucrările la noua pistă a bazei aeriene Mihail Kogălniceanu.

În ce condiții este preparată, de fapt, mâncarea în restaurantele de pe Aeroportul Otopeni. Ce nereguli au fost constatate
În ce condiții este preparată, de fapt, mâncarea în restaurantele de pe Aeroportul Otopeni. Ce nereguli au fost constatate

Mai multe restaurante și magazine de pe Aeroportul Otopeni au fost închise de Autoritatea pentru Protecția Consumatorului.  

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.