Îmbulzeală pe aeroportul Otopeni. Directorul operațional, suspendat și anchetat. Un angajat, infectat cu Covid-19

×
Codul embed a fost copiat

Aeroportul Otopeni a fost foarte aglomerat în această dimineață. Trei avioane au aterizat unul după altul și au adus sute de pasageri care au stat la trecerea frontierei înghesuiți, fără să respecte distanța recomandată, de doi metri.

Directorul operațional a fost suspendat și este anchetat, iar unul dintre angajații aeroportului este infectat cu coronavirus.

Îmbulzeala de pe aeroport s-a produs în această dimineață în jurul orei 3.30.

În imaginea postată pe Facebook de pilotul Mihai Sturzu se vede cum oamenii stăteau înghesuiți și așteptau cu actele în mâna să treacă de ghișeele Poliției de Frontieră. O parte dintre pasageri purtau măști și mănuși, alții, nu.

Au fost trei curse care au aterizat una după alta, iar oamenii nu au respectat recomandările de a păstra distanță de 1.5 - 2 metri, spun autoritățile aeroportuare.

Citește și
Ce înseamnă să fii asistent medical în plină pandemie de coronavirus. Mărturia unei românce din Italia
Hotelurile ar putea găzdui personal medical, odată cu intrarea în vigoare a Scenariului 4
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Directorul operațional a fost suspendat din funcție, iar conducerea aeroportului a anunțat măsuri. De pildă, doar pasagerii unei singure curse vor întra pe flux, ceilalți vor fi obligatati să aștepte.

Unul dintre angajați, infectat cu coronavirus

 

 

Tot luni, aeroportul a confirmat că unul dintre angajați este infectat cu Coronavirus. Acesta se ocupă cu asistența persoanelor cu mobilitate redusă și era nevoit uneori să ia în brațe pasagerii cu probleme ca să-i mute în scaunul cu roțile.

În departamentul respectiv se desfășoară acum o anchetă epidemiologică, iar colegii cu care a intrat în contact sunt izolați.

Paradoxal, toate aceste probleme au apărut într-un moment în care aeroportul și-a redus mult activitatea. Sunt 20 de curse pe zi, care transporta 2.000 de pasageri. Anul trecut, pe vremea asta, erau 40.000 pe zi.

În acest moment, de pe Otopeni se zboară spre Olanda, Belgia, Turcia, Bulgaria, Austria, Marea Britanie și Norvegia.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Alexandru Rafila: România va testa un medicament inovator pentru Covid-19, produs în SUA
Alexandru Rafila: România va testa un medicament inovator pentru Covid-19, produs în SUA

Ţara noastră va participa, alături de alte state, la testarea unui nou medicament ce poate fi folosit în tratamentul infecţiei cu coronavirus.

Hotelurile ar putea găzdui personal medical, odată cu intrarea în vigoare a Scenariului 4
Hotelurile ar putea găzdui personal medical, odată cu intrarea în vigoare a Scenariului 4

Atunci când vor fi înregistrate mai mult de 2.000 de îmbolnăviri, iar autoritățile vor aplica Scenariul 4 de luptă împotriva coronavirusului, va fi nevoie și mai mult de medici.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.