Iași: Bărbat reținut după ce a furat 500.000 de lei din locuința unui cunoscut

cătușe
Getty

Un bărbat din judeţul Iaşi, suspectat că a furat peste 500.000 de lei din locuinţa unui cunoscut, a fost reţinut de poliţişti, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat transmis joi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi, în ziua precedentă au fost efectuate cinci percheziţii domiciliare într-un dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunii de furt din locuinţă, faptă ce ar fi fost comisă în municipiul Iaşi. În urma descinderilor, bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost condus la audieri.

Din investigaţiile efectuate până în prezent, a rezultat faptul că acesta ar fi sustras peste 500.000 de lei din locuinţa unui bărbat pe care îl cunoştea”, precizează IPJ Iaşi.

Prejudiciul a fost recuperat parţial, cercetările în dosar fiind continuate. Suspectul a fost reţinut de poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale şi introdusă în arest.

„O să murim de sete”. Românii, forțați de seceta extremă să taie din consumul de apă

Citește și
aplicatii false
Cum se lasă românii păcăliți de aplicații false care promit câștiguri enorme în urma unor like-uri
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Un renumit hotel din Bicaz, cuprins de flăcări. Localnicii au dat alarma

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Româncă acuzată de furtul cărților de credit ale pacienților internați în spitalul din Italia în care lucra
Româncă acuzată de furtul cărților de credit ale pacienților internați în spitalul din Italia în care lucra

O româncă în vârstă de 56 de ani plecată la muncă în străinătate este acum cercetată de autoritățile italiene.  

Cum se lasă românii păcăliți de aplicații false care promit câștiguri enorme în urma unor like-uri
Cum se lasă românii păcăliți de aplicații false care promit câștiguri enorme în urma unor like-uri

Mirajul îmbogățirii peste noapte ruinează mii de români care își plasează banii, fară să verifice, în așa numite instrumente financiare. În realitate, sunt rețele de pe internet care își selectează victimele cu promisiunea unor câștiguri uriașe.

Mai mulți bătrâni din Bistrița au rămas fără pensii după ce au fost jefuiți. Suspecții acționau fără scrupule
Mai mulți bătrâni din Bistrița au rămas fără pensii după ce au fost jefuiți. Suspecții acționau fără scrupule

Mai mulți vârstnici din Bistrița care primeau pensia pe carduri bancare s-au trezit fără bani. Bieții oameni au fost victimele unui grup de indivizi bine organizat. Suspecții profitau de neatenția și vulnerabilitatea bătrânilor și acționau fără scrupule.  

Cum a reușit un hoț să fure o mașină dintr-o benzinărie din Capitală, în timp ce proprietara o alimenta
Cum a reușit un hoț să fure o mașină dintr-o benzinărie din Capitală, în timp ce proprietara o alimenta

Jaf neobișnuit în București. Un hoț a reușit să fure o mașină în timp ce proprietara o alimenta într-o benzinărie. Individul s-a plimbat cu mașina prin tot orașul, apoi a abandonat-o.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă