I-a dat foc mașinii amantei soțului, ca să o avertizeze. Ce măsuri au luat polițiștii din Neamț

masina arsa
Pro TV

O femeie din Neamț a incendiat mașina amantei soțului ca să o „avertizeze”, după ce a aflat de relația extraconjugală a soțului. Acum are dosar penal și este cercetată în libertate.

Polițiștii au intervenit vineri seară, în Roman, la un incendiu care cuprinsese au autoturism parcat în fața unei case de pe strada Petru Aron. Pompierii au stabilit că incendiul fusese provocat cu un lichid inflamabil.

În aceste condiţii, a fost deschis un dosar penal, efectuându-se cercetări pentru identificarea persoanei care a acţionat deliberat. Ancheta a fost finalizată în scurt timp, poliţiştii având o surpriză în ceea ce priveşte identatitatea făptaşului, fiind vorba despre o femeie, arată publicația Vremea Nouă.

„Din verificările efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul că, la aceeaşi dată, în jurul orei 19.10, o femeie, în vârstă de 39 de ani, din Roman, ar fi stropit autoturismul în cauză cu un lichid inflamabil, după care l-ar fi incendiat, cauzând un prejudiciu de aproximativ 15.000 de lei“ au transmis reprezentanții Poliției. Cât despre motivație, oamenii legii au aflat că incendierea mașinii rivalei a fost o „avertizare” să-i lase bărbatul în pace. Femeia care a provocat incendiul a fost reținută, dar procurorii au decis să fie cercetată în libertate.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un pompier a scăpat cu viață după ce o butelie a explodat în timpul unei misiuni de stingere a unui incendiu, în Constanța
Un pompier a scăpat cu viață după ce o butelie a explodat în timpul unei misiuni de stingere a unui incendiu, în Constanța

Un pompier a fost în mare pericol, după ce o butelie a explodat în timpul unei misiuni de stingere a unui incendiu, în Constanța. Focul a izbucnit la hala unui service auto, care a ars în întregime.  

Hotelul din Capitală la care s-a produs incendiul de marţi dimineaţă nu are autorizaţie de securitate la incendiu
Hotelul din Capitală la care s-a produs incendiul de marţi dimineaţă nu are autorizaţie de securitate la incendiu

Reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov au precizat că hotelul din zona centrală a Capitalei, unde a izbucnit, marţi dimineaţă, un incendiu, nu are autorizaţie de securitate la incendiu.

 

Incendiu la un hostel din zona centrală a Capitalei. 20 de persoane au fost evacuate
Incendiu la un hostel din zona centrală a Capitalei. 20 de persoane au fost evacuate

Pompierii din cadrul ISU Bucureşti-Ilfov intervin, marţi dimineaţă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un hostel situat în zona centrală a Capitalei, pe Splaiul Independenţei. Primele date arată că în urma evenimentului nu sunt victime.  

Incendiu la o garsonieră din Capitală. Două persoane au ajuns la spital. Zeci de oameni s-au autoevacuat
Incendiu la o garsonieră din Capitală. Două persoane au ajuns la spital. Zeci de oameni s-au autoevacuat

Două persoane au ajuns la spital, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui incendiu izbucnit la o garsonieră din cartierul Ferentari din Capitală. Zeci de oameni au ieșit panicați în stradă, de teama flăcărilor.

Incendiu violent în gara din Cluj-Napoca, provocat de un om fără adăpost. Au ars două vagoane dezafectate ale unui tren
Incendiu violent în gara din Cluj-Napoca, provocat de un om fără adăpost. Au ars două vagoane dezafectate ale unui tren

Un incendiu puternic a izbucnit, duminică, în gara din Cluj-Napoca, unde au ars două vagoane dezafectate ale unui tren.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.