Haos la Năvodari: zeci de oameni s-au îmbulzit la biserică pentru apa sfințită. Ce a pățit preotul

×
Codul embed a fost copiat

Rețeta zilei, pentru un posibil dezastru, e sfântă: un preot generos, care lasă ușa deschisă la biserică, o mână de credincioși nerăbdători, aghiasmă și polițiști cu gândul la zile mai bune.

O dovedesc cele întâmplate la Năvodari, unde zeci de oameni s-au îmbulzit să pună mâna pe o sticlă cu apă sfințită. A fost haos în centrul orașului.

Biserica poartă hramul Bunei Vestiri, însă cele întâmplate nu sunt deloc de bun augur.

Zeci de credincioși, vârstnici întorși de la piață, majoritatea, s-au înghesuit la apă sfințită. Preotul recunoaște că a lăsat ușile deschise, în timpul slujbei și spune că n-a avut inimă să oprească elanul mulțimii.

Deși, o recunosc chiar mai-marii săi, există soluții mult mai sigure, din punct de vedere sanitar.

Citește și
pistol
Imagini șocante în timpul unei slujbe transmise LIVE. Ce a făcut un bărbat după ce a intrat în altar
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Eugen Tănăsescu, purtător de cuvânt Arhiepiscopia Tomisului: ”Înțelegem însă dorința credincioșilor să vină să ia apă sfințită, pentru că astăzi este o mare sărbătoare. Ei pot veni fie individual la biserică, între slujbe, pentru a procura aceasta apă, fie voluntarii bisericii merg pe la casele fiecăruia cu această apă sfințită”.

Mărinimia preotului îl va costa 2000 de lei, amendă pentru încălcarea ordonanțelor actuale.

Pe de altă parte, nici șefii de la Poliția Județeană Constanța n-au fost încântați de pasivitatea agenților din Năvodari.

 

ÎPS Teodosie, la slujbă alături de preoți și dascăli, toți fără mască

 

Andreea Iliescu, purtător de cuvânt IPJ Constanța: ”Au fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că în fața unei biserici s-ar afla un grup de persoane. Deplasați la fața locului, colegii mei le-au pus în vedere oamenilor prezenți faptul că încalcă prevederile ordonanțelor militare, astfel că mulțimea a fost dispersată”.

Între timp, tot în județ, dar la Mănăstirea Dervent, arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a ținut o slujbă pentru a sărbători Izvorul Tămăduirii. Nici el, nici preoții și nici dascălii nu au purtat mască.

Iar distanțarea socială despre care ne vorbesc autoritățile a rămas la capitolul recomandări.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Preot filmat când permite enoriașilor să intre în biserică, în noaptea de Înviere
Preot filmat când permite enoriașilor să intre în biserică, în noaptea de Înviere

Procurorii au început o anchetă, după ce un preot din Cluj-Napoca a permis accesul enoriaşilor în incinta bisericii, în zilele de 18 şi 19 aprilie, cu ocazia unor slujbe religioase, nerespectând astfel măsuri de prevenire a infectării cu Covid-19 luate de

Imagini șocante în timpul unei slujbe transmise LIVE. Ce a făcut un bărbat după ce a intrat în altar
Imagini șocante în timpul unei slujbe transmise LIVE. Ce a făcut un bărbat după ce a intrat în altar

Imagini şocante au fost surprinse în timpul unei transmisiuni în direct din Biserica Ortodoxă de Rit Străvechi din Tulcea.

Rugăciune revoltătoare într-o biserică din Dolj:
Rugăciune revoltătoare într-o biserică din Dolj: "Ferește țiganii de virusul acesta și dă-l către români”

Un tânăr din comuna doljeană Cetate a fost amendat de polițiști după ce s-a filmat într-o biserică, în timp ce se ruga ”să moară toți românii și țiganii să trăiască”, relatează Gazeta de Sud.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă