Haos în jurul școlilor. Tot mai multe accidente au loc din cauza vizibilității reduse

×
Codul embed a fost copiat

Începerea cursurilor a adus haosul în jurul școlilor. În Capitală, de pildă, dimineața și la prânz, străduțele, intersecțiile și trecerile de pietoni sunt blocate de mașini cu care părinții îi aduc pe cei mici.

Așa se ajunge că în aceste zone, pline de copii, vizibilitatea să fie redusă, iar șoferii să frâneze în ultimul moment. Am făcut un experiment ca să aflăm cu câte secunde înainte să ajungă la o trecere de pietoni, un șofer reușește să vadă un copil de 7 ani.

La Colegiul German Goethe, părinții și copiii au stat în această dimineață încolonați. Nu în fața porții, ci în mașini, pe șosea.

Mamă: „Șoseaua îngustă, sens unic, trei școli pe aceeași stradă."

Tată: „Măcar stăm cu cei mici de vorba în mașină."

Citește și
accident autocar
Autocar cu copii din Ungaria, aflati in excursie la Baia Mare, lovit de o masina. Trei persoane au ajuns la spital
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Reporter: „De cât timp sunteți în mașină?”

Copil: „40 de minute.”

Mamă: „Trebuie să plecăm, ținem coloană."

Când ajung în dreptul școlii, copiii deschid portiera și se grăbesc printre mașini, în fugă, să nu întârzie la ore. Devin astfel un pericol pentru șoferi, care nu îi pot vedea din cauza staturii mici.

Reporter: „Vă pierdeți răbdarea?”

Tată: „Câteodată da. Dar cămașa udă și ne organizăm. Venim mai devreme."

Școlile nu au fost gândite să aibă spații de parcare unde părinții să poată opri în siguranță. Așa că totul se întâmplă pe stradă, printre mașini. Haosul este alimentat de cei care locuiesc departe de unitatea de învățământ. În grabă, unii părinți ignoră regulile de siguranță.

Reporter: „Am observat că nu aveți scaune pentru copii.”

Mamă: „Azi le-am uitat."

La o altă școală, elevii coboară rând pe rând, de pe scaunul din față al mașinii. O practică la fel de periculoasă.

Mamă: „Acum s-a pus în față, acum 4 metri."

Reporter: „Obișnuiți să faceți așa?”

Mamă: „Nu, doar astăzi."

Polițiștii spun că numărul accidentelor rutiere produse în apropierea școlilor este în creștere. Vârful este atins la prânz, când se termină cursurile, iar copiii se grăbesc spre casă. Unii nu mai sunt așteptați de părinți și trebuie să meargă singuri.

Am făcut un experiment ca să vedem cât de periculos este pentru un copil de clasa primară să traverseze pe trecerea de pietoni. Ana, o fetiță de 7 ani, care are puțin peste un metru înălțime, a mers în dreptul trecerii de pietoni și a așteptat ca șoferii să oprească. Numai că fetița nu poate fi observată din cauza înălțimii mici și a mașinilor oprite neregulamentar. Testul nostru arată că șoferul observă copilul abia când mai are 2 metri până la el.

Problema este dramatică pentru că în ultimii zece ani, a generat aproape jumătate dintre cele 28 de mii de accidente în care au fost implicați minori. Au murit în acest fel 657 de copii.

Teoretic, polițiștii au găsit o soluție pentru această problemă. Este vorba despre insulele de vizibilitate, un fel de înălțare și colorare a străzii. Cu cât elevii sunt mai sus, cu atât sunt văzuți mai ușor de șoferi. Pe de altă parte, aceste insule i-ar putea împiedica pe șoferi să mai parcheze lângă treceri."

Poliția rutieră a avertizat primăriile să ia măsuri pentru protejarea copiilor, iar oficialii au răspuns că le vor rezolva pe toate, în timp.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Scene de cosmar in Iasi, dupa ce un baietel de 2 ani a cazut de la fereastra. Ce risca mama copilului
Scene de cosmar in Iasi, dupa ce un baietel de 2 ani a cazut de la fereastra. Ce risca mama copilului

Copilul a fost lasat pentru o clipa nesupravegheat de mama sa si s-a urcat pe un postament, in balcon, de unde s-a prabusit peste balustrada, zece metri, in gol.

Autocar cu copii din Ungaria, aflati in excursie la Baia Mare, lovit de o masina. Trei persoane au ajuns la spital
Autocar cu copii din Ungaria, aflati in excursie la Baia Mare, lovit de o masina. Trei persoane au ajuns la spital

Excursie intrerupta brutal pentru un grup de elevi si profesori din Ungaria, aflati in vacanta in Baia Mare. Autocarul in care se aflau a fost lovit de o masina care, spun martorii, ar fi trecut pe rosu, la semafor.

70 de copii plecati in excursie, cu autocarul, au trait clipe de groaza. Incidentul grav provocat de o alunecare de teren
70 de copii plecati in excursie, cu autocarul, au trait clipe de groaza. Incidentul grav provocat de o alunecare de teren

Prin clipe de groaza au trecut 70 de copii, din Braila, pasageri intr-un autocar, dupa ce masina a fost cat pe ce sa se rastoarne intr-o rapa.

ANIMATIE GRAFICA. Pericolul mortal din gari. Cum s-au electrocutat 7 copii fara sa atinga firele de inalta tensiune
ANIMATIE GRAFICA. Pericolul mortal din gari. Cum s-au electrocutat 7 copii fara sa atinga firele de inalta tensiune

Medicii de la Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu'', din Bucuresti, spun ca in ultimele doua saptamani un copil a murit si alti sase au ajuns cu arsuri grave si traumatisme, dupa ce s-au urcat pe trenuri si s-au electrocutat.

O fetita de 12 ani si-a dat in judecata parintii, dupa ce a fost implicata intr-un accident rutier
O fetita de 12 ani si-a dat in judecata parintii, dupa ce a fost implicata intr-un accident rutier

Dupa ce aproape si-a pierdut viata intr-un accident de circulatie, o fata in varsta de 12 ani a decis sa-si dea parintii in judecata pentru neglijenta.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.