Guvernul a stabilit câți bani vor fi acordați prin „Noua casă” în 2021. Ce noutăți aduce

Prima Casa, imobiliare

Fondurile pentru programul „Noua casă ” vor fi de 1,5 miliarde de lei în anul 2021, a stabilit Guvernul printr-o hotărâre adoptată vineri.

 

Programul „Noua Casă” este un program guvernamental destinat persoanelor fizice, care facilitează achiziția unui imobil cu destinația de locuință, prin intermediul contractării de credite garantate de stat.

Pentru anul 2021, a fost alocat un plafon al garanțiilor de 1,5 miliarde lei. Totodată, începând cu anul 2021, beneficiarii au obligația să încheie polițe de asigurare împotriva tuturor riscurilor, potrivit normelor interne proprii ale finanțatorilor, pe toată durata finanțării garantate, se precizează într-un comunicat al Executivului.

Polițele trebuie să fie încheiate la o valoare acceptată de o societate de asigurare, dar nu mai puțin decât valoarea de piață comunicată de finanțatori prin solicitarea de garantare. Această prevedere se aplică tuturor creditelor garantate în cadrul Programului, pentru polițele de asigurare încheiate după data intrării în vigoare a Hotărârii de Guvern pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Noua Casă".

Citește și
locuinta
Programul Prima Casă se transformă în ”Noua Casă”. Care este cea mai importantă schimbare
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

În cadrul programului „Noua casă” au fost acordate 305.436 de garanții și promisiuni de garantare, în valoare totală de 27,82 miliarde lei, de la lansarea Programului, în anul 2009 și până la sfârșitul lunii decembrie a anului 2020. Pe parcursul anului 2020, statul a acordat 11.885 de garanții, în valoare totală de 1,36 miliarde lei și 3.359 promisiuni de garantare, în valoare totală de 0,45 miliarde lei.

Hotărârea de Guvern pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Noua casă" a fost adoptată vineri.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ce prevede programul ”Noua Casă” și care este creditul maxim garantat de stat
Ce prevede programul ”Noua Casă” și care este creditul maxim garantat de stat

"Prima Casă'' se schimbă din temelii şi devine ''Noua Casă'' mai mare şi mai scumpă.

Programul Prima Casă se transformă în ”Noua Casă”. Care este cea mai importantă schimbare
Programul Prima Casă se transformă în ”Noua Casă”. Care este cea mai importantă schimbare

Programul Prima Casă se transformă în ”Noua Casă”, care devine mai scumpă. Guvernul a discutat în ședința de joi o ordonanță de urgență prin care sunt modificate condițiile în care vor fi acordate aceste credite garantate de stat.

VIDEO. Cum arată prima casă ridicată cu ajutorul unei imprimante 3D. A fost gata în 2 zile
VIDEO. Cum arată prima casă ridicată cu ajutorul unei imprimante 3D. A fost gata în 2 zile

Continuăm cu o premieră mondială din domeniul construcţiilor. O casă cu parter şi etaj, cu o suprafaţă utilă de 90 de metri pătraţi, a fost scoasă la imprimantă în Belgia! Desigur, cu o imprimantă 3D cu beton, cea mai mare de acest fel din Europa.

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.