Greva minerilor din Oltenia ia amploare. ”Laudele nu țin de foame și cald”

×
Codul embed a fost copiat

Minerii din Oltenia au continuat marți greva spontană, începută la sfârșitul săptămânii trecute. De dimineață, li s-au alăturat, în semn de solidaritate, și câţiva colegi de la termocentralele din zonă, care au intrat în greva foamei.

Administraţia i-a acționat însă pe greviști în instanță pentru a-i obliga să reia lucrul, promițând, pe de altă parte, salarii și mai mari decât cele anunțate luni. Dar nu atât cât vor protestatarii.

Minerii au continuat protestul şi marți, dar au fost rezervaţi în declaraţii, după ce au aflat că şefii au cerut în instanţă să fie obligaţi să reia muncă.

În timp ce miile de grevişti au rămas în sălile de apel şi au refuzat să reia lucrul, în fața sediului companiei, la Târgu Jiu, alţi angajaţi au intrat în greva foamei. Sunt energeticieni de la termocentralele Rovinari şi Turceni, unde nu poate fi oprită activitatea.

Petre Cornoiu, grevist al foamei: ”Ne solidarizam faţă de colegii de la mină, am lucrat şi la mină şi ştiu ce înseamnă. Trebuie să îi susţinem cumva, termocentralele nu pot intra în grevă pentru că îi lăsăm pe unii şi pe alţii fără curent.”

Citește și
alerta aeroport Frankfurt
Grevă pe marile aeroporturi din Germania. Un sfert de milion de pasageri, afectaţi
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Greviştii cer salarii mărite cu 45 la sută, în timp ce administraţia le transmite că nu poate oferi atât de mult. Şefii minerilor spun însă că refac toate calculele pentru a le asigura o creştere mai mare decât au anunţat iniţial..

Manu Tomescu, grevist al foamei: ”Această companie, Complexul Energetic Oltenia, este pilonul de bază al Sistemului Energetic Naţional, dar laudele, felicitările nu ţin de foame şi cald, salariile noastre au rămas foarte mici în comparaţie cu cele ale bugetarilor.”

Sorin Boza, manager Complexul Energetic Oltenia: ”Toate sumele de bani identificate pentru creştere să fie alocate doar muncitorilor şi va fi o sumă mult mai mare pentru fiecare şi e normal pentru că TESA are un nivel, ei au rămas la un nivel scăzut.”

În paralel, conducerea Complexului Energetic Oltenia a cerut instanţei să constate că greva este ilegală.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
USR: Minerii complexului Oltenia, primele victime ale ”taxei pe lăcomie”
USR: Minerii complexului Oltenia, primele victime ale ”taxei pe lăcomie”

Deputata USR Cristina Prună susține că minerii de la Complexul Energetic Oltenia sunt primele victime ale guvernului PSD-ALDE, după adoptarea OUG114/2018, care cuprinde așa numita ”taxă pe lăcomie”. 

Grevă pe marile aeroporturi din Germania. Un sfert de milion de pasageri, afectaţi
Grevă pe marile aeroporturi din Germania. Un sfert de milion de pasageri, afectaţi

Protest al personalului de securitate din aeroporturile din Germania.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.