Granițele rămân arhipline în continuare. Peste 18.800 de persoane au intrat marţi în ţară

PTF Nădlac

Poliţia de Frontieră anunţă că marţi au intrat în ţară 18.800 de persoane, 12.900 din Ungaria. Peste 5.800 de persoane au fost trimise în izolare la domiciliu.

De câteva zile românii care vor să se întoarcă în țară, acum, că nu mai sunt obligați să stea în carantină instituționalizată, pun presiune pe frontiera de vest.

Miercuri, pentru intrarea sau ieşirea din ţară maşinile şi camioanele aşteaptă între 30 şi 180 de minute.

”În data 19.05.2020, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control aproximativ 37.200 persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 21.800 mijloace de transport (din care 15.400 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 18.800 persoane cu 10.800 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 18.400 persoane cu 11.000 mijloace de transport”, a transmis, miercuri, Poliţia de Frontieră.

Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 24.000 de persoane şi 13.800 de mijloace de transport (9.100 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 12.900 de persoane cu 6.900 mijloace de transport.

Citește și
Sute de persoane așteaptă să intre în România prin punctul de trecere al frontierei Nădlac 1
Sute de persoane așteaptă să intre în România prin punctul de trecere al frontierei Nădlac 1
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Peste 5.800 trimise în izolare

 

În urma verificărilor suplimentare efectuate în linia a doua, au fost trimise spre izolare/carantină la locuinţă de către specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică 5.809 de persoane.

Principalele puncte de trecere unde au fost dispuse astfel de măsuri sunt: PTF Nădlac I - 3.505 (din care 1.342 pe jos), PTF Borş - 1.599, PTF Petea - 474, PTF Nădlac II - 100, PTF Vărşand - 86 etc.

A fost suplimentat personalul Poliţiei de Frontieră planificat să desfăşoare activităţi la controlul de frontieră, acesta fiind dotat cu terminale mobile pentru efectuarea formalităţilor de frontieră (pentru persoanele care vin pe jos).

”Revenim cu precizarea că formalităţile de frontieră necesită un timp mai mare de procesare ca urmare a faptului că pe lângă controlul specific la intrarea în ţară, persoanele sunt preluate de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere şi efectuarea triajului epidemiologic în vederea stabilirii măsurilor obligatorii de izolare/carantină la locuinţă sau carantină instituţionalizată”, a mai transmis Poliţia de Frontieră.

Cel puțin 2 ore de așteptare

 

Potrivit aplicaţiei ”Trafic online” a Poliţiei de Frontieră, miercuri, maşinile aşteaptă pentru intrarea în ţară 180 de minute la PTF Nădlac I şi câte 30 de minute la Borş şi Petea. Pentru ieşirea din ţară se aşteaptă 80 de minute la Nădlac I şi 30 de minute la Borş.

Camioanele stau 70 de minute pentru intrarea în ţară la Giurgiu şi 60 de minute la Nădlac II, iar pentru ieşirea din ţară timpul estimat este de 120 de minute la Borş, 90 de minute la Giurgiu şi câte 30 de minute la Siret, Petea şi Nădlac II.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Haos la frontiera de vest a României. Peste 17 mii de persoane au fost înregistrate doar la Nădlac
Haos la frontiera de vest a României. Peste 17 mii de persoane au fost înregistrate doar la Nădlac

De câteva zile românii care vor să se întoarcă în țară, acum, că nu mai sunt obligați să stea în carantină instituționalizată, pun presiune pe frontiera de vest.

Sute de persoane așteaptă să intre în România prin punctul de trecere al frontierei Nădlac 1
Sute de persoane așteaptă să intre în România prin punctul de trecere al frontierei Nădlac 1

Sute de persoane așteaptă să intre în România prin punctul de trecere al frontierei Nădlac 1

Cozi interminabile la frontieră, de 3 zile. De ce se întorc, de fapt, oamenii în ţară
Cozi interminabile la frontieră, de 3 zile. De ce se întorc, de fapt, oamenii în ţară

De trei zile, românii care vor să se întoarcă în țară pun presiune pe frontiera de vest.

Haos la vama Nădlac. Poliția de frontieră: Sunt de 5 ori mai multe persoane care vor să intre
Haos la vama Nădlac. Poliția de frontieră: Sunt de 5 ori mai multe persoane care vor să intre

Scene dezolante s-au derulat duminică la frontiera de vest, unde mii de români au așteptat să intre în țară. Aglomerația este mare și luni, la Nădlac 1, unde se se așteaptă chiar și patru ore, pe sensul de intrare în țară.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.