Gogoși americane printre pastramă de berbecuț și must, la un festival culinar din București

×
Codul embed a fost copiat

Bucureștenii au avut parte de un adevărat spectacol culinar, la Festivalul Toamna la Ceaun. Pastrama de berbecuț s-a servit alături de un pahar cu must, iar micii au făcut casă bună cu berea.

Iar cei care nu și-au făcut încă provizii pentru iarnă au plecat acasă cu borcane cu zacuscă sau murături.

Preparatele gătite în cantități mari, chiar sub ochii lor, sunt mult mai bune decât cele de acasă, au concluzionat pofticioșii.

Cei care au trecut duminică prin Parcul Naţional din Capitală nu au putut rezista în fața preparatelor delicioase, pregătite la ceaun sau pe grătar.

Clienţi: "Am venit să mâncăm produse tradiţionale româneşti. Ne simţim foarte bine, cald, atmosferă, foarte frumos".

Citește și
turisti
Primul festival gastronomic sătesc are loc în Transilvania. Bucătăresele gătesc în fața turiștilor
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Iar gospodinele au concluzionat într-un glas: la târg, produsele sunt mai gustoase! Aşa că au luat şi pentru acasă.

Gospodină: "Nu-mi ies, nu ne ies cum e aici aşa că iau de aici, e mai bine, nu atâta oboseală, e mai ok aşa".

După ce au savurat pastrama de berbecuţ, oamenii au fost invitaţi la un pahar cu must, dar şi un fresh este oricând binevenit.

Comerciant: "Cine mănâncă la ceaun, după vine la noi, bea suc de rodie".

Comercianţii, veniţi din toată ţara, au folosit şi un "ingredient secret" - pasiunea.

Comerciant: "Noi, dacă asta facem, facem şi pentru noi şi pentru alţii. Am făcut zacuscă, zacuscă de ghebe, de vinete pentru mâncare ardei şi roşii, toate făcute la ceaun".

Cristian a venit din Baia Mare şi i-a cucerit pe bucureşteni cu pâine caldă, abia scoasă din cuptor.

Cristian: "Toată lumea la masă are o bucată de pâine, asta a fost pretextul de unde am pornit".

La desert, poalele-n brâu au fost cele mai căutate. Însă printre standurile cu produse tradiţionale şi-a făcut loc şi Alin care s-a înarmat cu mult curaj şi a pregătit clătite şi gogoşi americane.

Alin: "Aici se dă mai mult ce e tradiţional, vinul, mustul, produsele la ceaun".

Festivalul Toamna la Ceaun s-a terminat duminică, însă comercianţii au promis că vor reveni curând în Bucureşti.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Alimente cu mucegai descoperite la un festival din Brașov. Amenda primită de patroni
Alimente cu mucegai descoperite la un festival din Brașov. Amenda primită de patroni

Produse cu mucegai, mâncare ţinută în condiţii precare, asta au găsit comisarii de la Protecţia Consumatorilor în urma unor verifcari făcute la un Festival gastronomic din centrul Brașovului.

Primul festival gastronomic sătesc are loc în Transilvania. Bucătăresele gătesc în fața turiștilor
Primul festival gastronomic sătesc are loc în Transilvania. Bucătăresele gătesc în fața turiștilor

Învățate să gătească tihnit, cu ingrediente curate, gospodinele din mediul rural au devenit sursă de inspirație pentru marile restaurante.

Concurs de făcut cârnaţi, la Sibiu.
Concurs de făcut cârnaţi, la Sibiu. "Este catifelat şi plăcut"

Cârnaţii au fost vedetele unui concurs inedit găzduit la Sibiu, în ultima zi de festival gastronomic dedicat Gusturilor Iernii.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.