Foşti şefi din Ministerul Educaţiei, trimişi în judecată. Ce acuză procurorii DNA

dna
Pro TV

Mai mulţi foşti şefi din Ministerul Educaţiei au fost trimişi în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru luare de mită.

Un fost şef al Liceului cu Program Sportiv din Roman, judeţul Neamţ, ar fi luat mită de reprezentanţii mai multor societăţi comerciale pentru a le repartiza lucrări, iar în momentul în care nu a mai deţinut funcţia de director a pretins şi primit bani în continuare pentru a-şi exercita influenţa asupra unor şefi din Ministerul Educaţiei, dar şi asupra unor şefi din Inspectoratul Şcolar Neamţ. În dosar este inculpat şi deputatul Viorel Stan, care la data producerii faptelor era inspector şcolar general în judeţul Neamţ.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a mai multor persoane pentru fapte de corupţie.
Astfel, a fost trimis în judecată Sandu Petru, la data faptelor director al Liceului cu Program Sportiv Roman, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, trafic de influenţă, dare de mită în formă continuată şi cumpărare de influenţă în formă continuată.

Au mai fost trimişi în judecată Stan Viorel, la data faptelor inspector şcolar general la Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ, în prezent deputat în Parlamentul României şi Condurat Eugenia, contabil şef la Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.

În plus, au fost trimişi în judecată Păunescu Alin Cătălin, la data faptelor director general şi inspector în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Dornean Maria, la data faptelor director general adjunct în cadrul Direcţiei Generale Buget-Finanţe şi Resurse Umane din cadrul Ministerul Educaţiei Naţionale, pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă în formă continuată.

Citește și
audieri dna
Doi foşti directori ai Companiei Naţionale "Aeroporturi Bucureşti", trimişi în judecată
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mai sunt vizaţi în dosar reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru dare de mită şi cumpărare de influenţă, potrivit News.ro

”În perioada 2013-2016, inculpatul Sandu Petru, în calitate de director şi ordonator de credite al Liceului cu Program Sportiv Roman, judeţul Neamţ, a pretins şi primit de la un reprezentant al unei societăţi comerciale (care a beneficiat şi de ajutor din partea reprezentanţilor altor două firme) un procent de 10% din valoarea plăţilor efectuate de Liceul cu Program Sportiv Roman către firmele controlate de aceştia, firme care au executat lucrări de construcţii în beneficiul unităţii şcolare”, a transmis, joi, DNA.

Sursa citată a precizat că banii au fost pretinşi şi primiţi de inculpat pentru a atribui firmelor respective contracte de lucrări (în principal) şi livrare produse (prin procedura de atribuire directă) dar şi pentru a obţine finanţarea necesară derulării acestor contracte.

Concret, în scopul menţionat mai sus, inculpatul Sandu Petru a primit de la cei doi oameni de afaceri în total 232.300 lei, reprezentând 10% din plăţile efectuate de Liceul cu Program Sportiv Roman.

”În acelaşi context, în condiţiile în care nu mai deţinea funcţia menţionată mai sus, în perioada decembrie 2016 - decembrie 2017, inculpatul Sandu Petru a primit de la aceeaşi oameni de afaceri suma de 24.100 lei, reprezentând acelaşi procentaj din plăţile efectuate de Liceul cu Program Sportiv Roman, pentru a-şi folosi influenţa asupra inculpaţilor Păunescu Alin Cătălin, Dornean Maria (persoane din conducerea Ministerului Educaţiei Naţionale), Stan Viorel şi Condurat Eugenia (şefi din cadrul Inspectoratului Şcolar Neamţ) şi asupra a doi directori ai unităţii şcolare (funcţionari cu atribuţii în ceea ce priveşte finanţarea lucrărilor de construcţii sau care puteau influenţa acordarea finanţării), a mai transmsi DNA.

Procurorii precizează de asemenea, că, în anul 2014 şi în perioada 2017 - 2018, persoanele respective, având în vedere funcţiile pe care le deţineau, au primit de la inculpatul Sandu Petru sume de bani şi produse, după cum urmează: Stan Viorel, în 13 tranşe, suma totală de 9.800 lei, Condurat Eugenia, în 30 tranşe, suma totală de 51.620 lei şi 400 euro precum şi produse alimentare în valoare de 4.950 lei, Păunescu Alin Cătălin, în 14 tranşe, suma totală de 16.115 lei şi 150 euro precum şi produse alimentare în valoare de 2.650 lei, Dornean Maria, 7.000 lei, produse alimentare în valoare de 1.000 lei, un laptop marca HP şi două telefoane Iphone 5S.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri imobile ce aparţin inculpaţilor: Condurat Eugenia, Păunescu Alin Cătălin şi Sandu Petru. Aceeaşi măsură a mai fost dispusă şi asupra sumelor de bani existente în două conturi pe care le deţin inculpaţii Dornean Maria şi Stan Viorel.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Dan Nica, noua propunere de comisar european, a apărut şi în două dosare DNA
Dan Nica, noua propunere de comisar european, a apărut şi în două dosare DNA

După eşecul ruşinos al propunerii Rovanei Plumb pentru funcţia de comisar european, liderii PSD au avansat în marţi seară alte două nume: Dan Nica şi Gabriela Ciot.

Doi foşti directori ai Companiei Naţionale
Doi foşti directori ai Companiei Naţionale "Aeroporturi Bucureşti", trimişi în judecată

Doi foşti directori ai Companiei Naţionale "Aeroporturi Bucureşti", Sorinel Ciobanu şi Liviu Radu, au fost trimişi în judecată de DNA într-un dosar în care sunt acuzaţi de abuz în serviciu, respectiv conflict de interese.

Fost director ANAF, urmărit penal pentru că a cerut 7 milioane de lei unor oameni de afaceri
Fost director ANAF, urmărit penal pentru că a cerut 7 milioane de lei unor oameni de afaceri

Un fost director din ANAF este urmărit penal de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, după ce ar fi cerut unor oameni de afaceri aproape 7 milioane de lei.

DNA a clasat dosarul în care şeful DGA Cătălin Ioniţă era acuzat de trafic de influență
DNA a clasat dosarul în care şeful DGA Cătălin Ioniţă era acuzat de trafic de influență

DNA a clasat dosarul în care șeful Direcţiei Generale Anticorupţie din MAI, chestorul Cătălin Ioniţă, a fost suspectat de trafic de influență, în legătură cu deținerea unui teren la marginea Bucureștiului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.