Focar de coronavirus la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Constanţa

Un nou focar de Covid-19

Un nou focar de coronavirus a fost descoperit la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Constanţa. Până acum, au fost confirmate ca infectate 32 de persoane asistate și șapte angajați.

Focarul de COVID-19 a fost declarat la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Constanţa, a precizat marți seara, într-un comunicat, Prefectura Constanța.

„Primul caz a fost confirmat săptămâna trecută, la un beneficiar al căminului, în urma unui control medical realizat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, pentru altă patologie. Ulterior, au fost testaţi colegul de cameră al bătrânului, dar şi două îngrijitoare, toate cazurile fiind pozitive", a transmis Prefectura Constanţa, potrivit News.ro.

În continuare, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Constanţa şi conducerea centrului au luat hotărârea ca toate cele peste 300 de persoane (beneficiari şi personal), să fie testate RT-PCR. Cei 39 de pacienţi sunt asimptomatici, internaţi în spitalele din judeţ.

„Între timp, au fost realizate acţiuni de nebulizare şi dezinfecţie a suprafeţelor, măsuri puse în aplicare de conducerea centrului de bătrâni. DSP Constanţa a demarat o anchetă epidemiologică", arată sursa citată.

Citește și
Focar de Covid-19, izbucnit la un azil de bătrâni din Brăila. 66 de cazuri confirmate
Focar de Covid-19 la un cămin de bătrâni din Cluj. Dosar penal, deschis pe numele proprietarului
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Focar de COVID-19 la o firmă de construcții din Iași. 21 de vietnamezi au fost internați
Focar de COVID-19 la o firmă de construcții din Iași. 21 de vietnamezi au fost internați

Reprezentanţii companiei de construcţii Conest din Iaşi au informat, sâmbătă, că 21 de persoane din grupul celor 52 de muncitori vietnamezi angajaţi au fost depistate pozitiv la testul COVID-19, aceştia fiind internaţi în spital.

Focar de Covid-19 la un cămin de bătrâni din Cluj. Dosar penal, deschis pe numele proprietarului
Focar de Covid-19 la un cămin de bătrâni din Cluj. Dosar penal, deschis pe numele proprietarului

Un nou focar de COVID-19 a fost depistat, joi, la un centru de vârstnici din localitatea clujeană Gilău, după ce miercuri a mai fost descoperit un focar similar, la o altă unitate deţinută de acelaşi proprietar.

Focar de Covid-19 la un cămin de bătrâni din Cluj. 49 de persoane, testate pozitiv
Focar de Covid-19 la un cămin de bătrâni din Cluj. 49 de persoane, testate pozitiv

1.713 cazuri noi de Covid-19 au fost identificate în ultimele 24 de ore, timp în care 49 de oameni au murit din cauza virusului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.