Festivalurile și concertele ar putea avea loc vara asta, fără limită de participanți. Ce măsuri se vor impune

×
Codul embed a fost copiat

Festivalurile și concertele ar putea fi organizate în vară fără să fie impus un număr limitat de participanți.

Vor exista însă anumite condiții, spune Ministrul Culturii. Ar putea fi primiți doar cei care s-au vaccinat anti-Covid, au un test negativ sau un document care să arate că au trecut prin boală.

Sunt luate în calcul și corturi de testare rapidă la intrare. Aceste scenarii depind însă de evoluția situației epidemiologice. Chiar și așa, organizatorii de festivaluri au început pregătirile.

Festivalul de film Transilvania se pregătește pentru ediția cu numărul 20. Peste 150 de pelicule vor rula timp de 10 zile, în diferite locuri din Cluj-Napoca.

Tudor Giurgiu, președinte TIFF: „Pregătim ambele scenarii posibile, atât varianta outdoor, open air integral sau o variantă de proiecții în aer liber și proiecții indoor. Avem acum un întreg arsenal de echipamente, de lămpi, de sisteme de măsurat temperatura pe care le vom avea la dispoziție din nou pentru această ediție. Anul trecut am avut acest prag de 500 de spectatori, anul acesta mi s-ar părea firesc să fie pe la 1000 - 1500, urmărind și practica altor țări".

Citește și
neversea
Ce artiști cântă la Neversea 2021. Organizatorii au făcut anunțul
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Acum evenimentele în aer liber sunt permise numai în județele în care incidența este mai mică sau egală cu 1,5. Numărul maxim de participanți este de 300 de persoane, cu locuri pe scaune, la o distanță de 2 metri unul față de celălalt și cu purtarea măștii de protecție.

Ministrul Culturii spune că dorește reluarea evenimentelor medii și mari, cu respectarea unor reguli clare:

Bogdan Gheorghiu, Ministrul Culturii: „Unu, prezentarea unei adeverințe de vaccinare, o a doua ar fi prezentarea unui test negativ efectuat cu maximum 48 de ore înainte de eveniment sau prezentarea unui document care să ateste că participantul a trecut prin boală. Inclusiv varianta prin care operatorii culturali să aibă la intrare un centru de testare rapidă este una viabilă.”

Edy Chereji: „Cred că este foarte important ca și ceilalți miniștri să aibă aceeași deschidere și să vină la masa discuțiilor alaturi de noi și să putem discuta la modul concret despre ce se poate face în acest an. Timpul este încă de partea noastră".

Și organizatorii evenimentelor desfășurate în interior speră ca, până în vară, numărul de cazuri să scadă.

Marele festival de muzică George Enescu ar trebui să își deschidă porțile în 28 august. Organizatorii lucrează la mai multe scenarii. Potrivit celui mai optimist, în luna iunie va începe vânzarea de bilete. În același timp, este realizată și o platformă pe care se vor difuza concertele.

Ministerul Culturii a alocat 52 de milioane de lei pentru organizarea manifestării.

Totul depinde de situația epidemiologică din luna august, atunci când va începe a 25-a ediție a festivalului. Dacă rata de infectare la mia de locuitori va fi mai mică sau egală cu 1,5, sălile vor putea fi ocupate în proporție de 50%, dacă incidența este între 1,5 și 3, participarea este restrânsă la 30%.

În cazul în care rata va depăși pragul de 3 la mia de locuitori, situație în care se află 4 județe și Capitala în momentul de față, evenimentele în interior vor fi interzise.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Raed Arafat anunță că marile festivaluri de muzică s-ar putea să nu se țină în acest an
Raed Arafat anunță că marile festivaluri de muzică s-ar putea să nu se țină în acest an

Raed Arafat a anunţat că marile festivaluri anunţate pentru acest an s-ar putea să nu se ţină pentru că nu va fi permis un număr de zeci de mii sau de sute de mii de oameni, ci doar ca 100 sau 150 de persoane să desfăşoare o activitate împreună.

Ce artiști cântă la Neversea 2021. Organizatorii au făcut anunțul
Ce artiști cântă la Neversea 2021. Organizatorii au făcut anunțul

Organizatorii Neversea au anunțat primul val de cântăreți care şi-au confirmat prezența la ediția de anul acesta.

Fondatorul festivalurilor Untold și Neversea, Bogdan Buta, lansează un nou concept global, în tehnologie
Fondatorul festivalurilor Untold și Neversea, Bogdan Buta, lansează un nou concept global, în tehnologie

După ce a pornit unele dintre cele mai de succes festivaluri de muzică din lume, UNTOLD și Neversea, Bogdan Buta investește în tehnologie.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.