Fals medic ORL din București, depistat de procurori. A consultat o pacientă și i-a recomandat tratament

medic orl
Shutterstock

O femeie care a pretins că este medic ORL, a consultat o pacientă şi i-a recomandat tratament a fost trimisă în judecată de procurorii bucureşteni. Femeia a folosit o ştampilă falsă pentru a prescrie o reţetă pacientei.

 

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti au anunţat, miercuri, că procurorii au dispus trimiterea în judecată a unei femei, sub control judiciar, pentru exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi, şantaj în formă continuată, folosirea instrumentelor false.

“În perioada martie-iulie 2022, cu intenţie, la o adresă din Municipiul Bucureşti, sector 2, o inculpată a exercitat fără drept profesia de medic, calitate pe care nu o deţinea, cu ocazia efectuării unor controale medicale specifice profesiei de medic ORL ce au constat în examinarea directă – nemijlocită a unei paciente, recomandarea unor tratamente de specialitate, eliberarea unor reţete pentru tratarea cu anumite medicamente şi stabilirea unor diagnostice medicale clare”, au precizat procurorii.

Anchetatorii au menţionat că femeia a folosit cu intenţie “un instrument oficial falsificat reprezentat de o ştampilă falsă aplicată pe o reţetă eliberată pacientei, ce conţinea menţiunea faptului că inculpata deţinea calitatea medic, cunoscând că acest instrument este unul falsificat ce nu reprezintă realitatea, întrucât nu deţinea calitatea de medic”.

Procurorii au cerut prin rechizitoriu să fie pus sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare ale femeii, până la concurenţa sumei de 54.600 lei (10.000 euro constituire parte civilă, plus 5.000 lei cheltuieli judiciare) în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare.

Citește și
spital
Salariul încasat lunar de un medic din Neamț, deși a chiulit de la serviciu aproape patru luni. A fost arestat preventiv
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Dosarul cauzei a fost înaintat pentru soluţionare Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Tragedia unui medic din Fâșia Gaza care și-a pierdut 30 de membri ai familiei în urma unui atac aerian. „Sunt devastat”
Tragedia unui medic din Fâșia Gaza care și-a pierdut 30 de membri ai familiei în urma unui atac aerian. „Sunt devastat”

Un medic din Marea Britanie a povestit devastat că și-a pierdut 30 de membri ai familiei în urma unui atac aerian care a avut loc într-o tabără de refugiați palestinieni.

 

Salariul încasat lunar de un medic din Neamț, deși a chiulit de la serviciu aproape patru luni. A fost arestat preventiv
Salariul încasat lunar de un medic din Neamț, deși a chiulit de la serviciu aproape patru luni. A fost arestat preventiv

Un medic din județul Neamț a fost arestat, după ce, timp de aproape 4 luni, ar fi chiulit de la serviciu, dar a încasat un salariu de 11 mii de lei lunar.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.