Explicațiile românilor care s-au îmbulzit la aeroportul din Cluj. Nu aveau nici măcar bilete de avion

×
Codul embed a fost copiat

A fost haos pe aeroportul din Cluj Napoca, unde aproape 1.800 de români n-au mai ținut cont de nicio regulă şi s-au înghesuit să urce în avioanele care îi duceau la cules de sparanghel şi căpşuni, în Germania.

Oamenii au fost transportaţi cu autocarele, de dimineaţă, la aerogară, şi au aşteptat, îngrămădiţi, ore în şir, să fie strigaţi pe nume, pentru îmbarcare. În acest caz, distanţarea socială a fost doar o vorbă în vânt, pe timp de pandemie.

Aşa arată coridorul verde pe care circulă, în vremuri ca acestea, forţa de muncă din România către Germania. 12 avioane şi-au luat zborul de pe aeroportul din Cluj Napoca, ducând cu ele mii de oameni care fug de foamete.

Toţi cei care pleacă se cred sănătoşi şi nimeni nu-şi pune problema că s-ar putea infecta. Oamenii se gândesc doar la câştigul de 2000 de euro pe lună.

Pasager: "Frică, frică, mergem cu Dumnezeu înainte, ce să facem"

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pasager: "Mulţumesc statului, şi român, şi german, şi să se treacă dracului odată asta, cum îi zice, Corona, să fim sănătoşi..."

Pasager: "La vârsta mea, m-aş mai duce dincolo dacă aş avea de lucru aici?"

Pasager: "Ce pot să lucru acasă, stai toată ziua... Nu ai ce lucra în ţara"

Organizatorii transportului i-au cules pe migranţi din localităţile lor şi i-au debarcat, la grămadă, în parcarea aeroportului. Era 7 dimineaţa, iar zborurile au început abia după prânz şi vor continua până la 9 seara.

Constantin Burci este din Suceava şi pleacă în fiecare primăvară, de 15 ani, la muncile agricole din Germania. Ai lui rămân în epicentrul pandemiei din România.

Constantin Burci: "Dacă era bine, rămâneam la noi în ţară, dar aşa tre să pleci, nu ai ce face... e foarte puţini bani, muncă prea multă, dar foarte puţini bani".

Valul de plecări i-a copleşit pe cei de la administraţia aeroportului.

David Ciceo, director aeroport Cluj-Napoca: "Niciun pasager care a venit astăzi nu avea bilet de călătorie, nu ştia unde merge, din cei 1500 de pasageri. Ei ştiau că pleacă în Germania, nici măcar nu ştiau destinaţia în care plecau."

Reprezentanţii aeroportului au cerut ajutorul jandarmilor, dar şi al poliţiei transporturi şi de frontieră pentru a face ordine. Parchetul de pe lângă judecătoria Cluj a deschis un dosar penal şi îi caută pe cei responsabili de zădărnicirea combaterii bolilor în acest caz.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Sute de români se înghesuie pe aeroportul din Cluj ca să plece în Germania. S-a deschis dosar penal
Sute de români se înghesuie pe aeroportul din Cluj ca să plece în Germania. S-a deschis dosar penal

Imagini incredibile pe aeroportul din Cluj Napoca, unde aproape 1800 de români se înghesuie la îmbarcarea în avioanele care îi duc la muncă, în Germania.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.