Un pasionat de cursele cu ATV-ul a murit strivit când încerca să urce o pantă. Greșeala fatală pe care a făcut-o Emi

×
Codul embed a fost copiat

S-au derulat secvențe care dau fiori într-o pădure din Caraș-Severin. Un bărbat de 43 de ani a sfârșit strivit sub greutatea unui ATV.

Vehiculul s-a răsturnat peste el în timp ce cobora cu spatele o pantă pe care nu a reușit să o urce până la capăt.

Pentru Emi, așa cum îi spuneau prietenii, aceasta a fost ultima cursă cu ATV-ul. Într-o pădure din zona localității Lupac, Caraș-Severin, în timp ce încerca să urce o pantă, printre copaci, aproape de vârf a lăsat vehiculul să meargă înapoi, cu spatele. Când mai avea puțin până la bază, dintr-o greșeală de pilotaj, după cum povestesc prietenii lui, ATV-ul, greu de 400 de kilograme, s-a răsturnat.

Prietenul lui Emi: „În loc să acționeze frâna de față, a acționat frâna de spate, moment în care ATV-ul s-a ridicat și a venit peste el”.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cei care erau cu Emi au alergat să îl salveze, însă rănile i-au fost fatale.

Adrian Turică, medic al Serviciului de Ambulanță Caraș-Severin: „Suferise un traumatism toracic server, prin strivire. 35 de minute am făcut resuscitare, dar fără reușită”.

Emi Epure avea 43 de ani. De 15 ani era pasionat de ATV-uri. Nu era prima dată când încerca să urce această pantă.

Cosmin Bistrian, fondator „Club Extreme” Caraș-Severin: „Emi era un foarte bun ATV-ist. Era sufletul la fiecare ieșire. Ne aștepta cu mâncare, cu voie bună”.

Ieșirea cu ATV-urile în pădure fusese și de această dată inițiativa lui Emi.

Cosmin Bistrian, fondator „Club Extreme” Caraș-Severin: „Omul era foarte pasionat de ATV-uri și consider că a murit făcând ce-i place. Este omul lângă care am învățat să mă dau, este omul lângă care am pus bazele acestui grup minunat”.

Emi era căsătorit și avea o fiică.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor
Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor

Doi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri de risc - un elev şi o persoană adultă - au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, după ce au vândut canabis unor consumatori, inclusiv elevi minori, din judeţul Tulcea.

 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.