Elevă de 15 ani, chemată în cabinetul directorului școlii. Ce s-a întâmplat după

×
Codul embed a fost copiat

Acuzaţii grave la şcoala generală din comună Brezoaele, judeţul Dâmboviţa.

O elevă de clasa a opta îl acuză pe pe director că ar fi invitat-o în cabinetul lui ca să discute despre o notă, însă acolo ar fi atins-o indecent, şi ar fi încercat să o sărute.

Părinţii fetei au depus imediat o plângere la poliţie împotriva directorului, însă profesorul, un bărbat de 52 de ani, neagă acuzaţiile.

Adolescenta de 15 ani le-a atras atenţia părinţilor miercuri seară, căci era nefiresc de tăcută şi îngândurată. În cele din urmă, fata le-a povestit că a fost chemată de directorul şcolii - care îi este şi profesor de fizică, iar în cabinetul său acesta ar fi agresat-o sexual.

Tatăl elevei: "A strâns-o în braţe, de mijloc, după care a început profesorul să tremure şi a zis că o să facă o faptă de care o să îi pară rău, să se ruşineze de fapta respectivă, i-a luat mâinile de la ochi şi a încercat să o sărute. A reuşit să o atingă în colţul gurii, fata s-a pierdut toată, nu a mai ştiut de ea".

Citește și
nave
Ucraina acuză că navele returnate de ruși au fost sabotate și că le-ar lipsi toaletele
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Profesorul de fizică, în vârstă de 52 de ani, recunoaşte că a chemat-o pe eleva în cabinetul sau, dar neagă acuzaţia că s-ar fi atins de ea.

Reporter: "Sunt adevărate acuzaţiile?"
Directorul Şcolii Brezoaele: "Nu!"
Reporter: "Aţi atins fata?
Directorul Şcolii Brezoaele: "Nu! Vă rog frumos...
Reporter: "Aţi sărutat-o?
Directorul Şcolii Brezoaele: "Nu, deci, vă rog frumos... nu, nu, nu!
Reporter: "Sunteţi total nevinovat? "
Directorul Şcolii Brezoaele: "Nevinovat, da".

În vreme ce profesorii refuză să comenteze situaţia, rudele copilei sunt revoltate de cele întâmplate.

Unchiul elevei: "Nu e normal ca un director de şcoală să aibă atâta apropiere de un elev. Şi noi am fost la şcoală, nu am văzut ca un director să ia în braţe, a ţinut-o de mână, zicea să o sărute, a pupat-o pe colţul gurii, nu se poate aşa ceva".

Mătuşa elevei: "Am fost oripilata de veste, nu mi-a venit să cred. Nepoţica noastră este foarte şocată de ce i s-a întâmplat".

Poliţiştii i-au chemat la audieri pe toţi cei implicaţi în acest scandal, iar familia fetei vrea să depună plângere la inspectoratul şcolar. Totodată, părinţii elevei vor cere ajutorul psihologilor, pentru consiliere.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un bărbat din Botoșani și-a găsit sfârșitul acasă. Ce greșeală fatală a făcut
Un bărbat din Botoșani și-a găsit sfârșitul acasă. Ce greșeală fatală a făcut

Un bărbat de 47 de ani din județul Botoșani și-a găsit sfârșitul într-un mod tragic, după ce butelia din casă a avut scăpări de gaz.

Ucraina acuză că navele returnate de ruși au fost sabotate și că le-ar lipsi toaletele
Ucraina acuză că navele returnate de ruși au fost sabotate și că le-ar lipsi toaletele

Trei nave de război ucrainene capturate de Rusia în urmă cu un an s-au întors miercuri în Ucraina după ce au fost returnate de Moscova, deşi Kievul susţine că au fost parţial sabotate.

Șase migranți au dispărut de la bordul unei nave, în portul Constanța, deși erau păziți de polițiști
Șase migranți au dispărut de la bordul unei nave, în portul Constanța, deși erau păziți de polițiști

Șase migranți algerieni au reușit să dispară de la bordul unei nave, deși polițiștii de frontieră au anunțat că vaporul este în permanență supravegheat.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.