După 4 zile de proteste medicii au primit promisiuni de la CNAS că punctul pentru serviciile medicale nu va mai scădea

×
Codul embed a fost copiat

După 4 zile de proteste joi au avut loc negocieri intre reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și cei ai medicilor de familie şi din policlinici.

 

Discuțiile s-au încheiat, cel puțin în această etapă, în favoarea doctorilor cărora li s-a promis că nu le vor fi diminuate veniturile.

Este o etapă câștigată de medici pentru că cei de la CNAS au promis că nu vor mai scădea valoarea punctului pentru serviciile medicale, dar doar până la 30 iunie. Rămâne de văzut ce se va întâmpla după aceea.

A fost stabilită această dată pentru că până atunci ajunge bugetul. Este o etapă câștigată pentru că este o promisiune din partea CNAS, dar lucrurile trebuie reglate printr-o hotărâre de Guvern. Medicii spun că nu vor semna contractele cu casele de asigurări până când nu vor vedea publicate această hotărâre de Guvern. Între timp ei pot continua protestele.

Pe de altă parte, autoritățile au anunțat că în perioada următoare vor intensifica controalele în cabinetele medicilor pentru a se asigura că banii publici sunt cheltuiți așa cum trebuie. Joi au protestat și cei din SANITAS așa cum au anunțat încă de ieri, sindicatul care reprezintă în principal asistenții medicali.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Oamenii vor salarii mai mari cu 20%. Conform unor surse guvernamentale ar fi posibilă o mărire cu 20% doar pentru personalul tesa, însă sindicatul SANITAS vor salarii mărite pentru tot personalul din spitale. 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
A luat două lanterne dintr-un magazin și a plecat. Ce a urmat i-a luat pe toți prin surprindere
A luat două lanterne dintr-un magazin și a plecat. Ce a urmat i-a luat pe toți prin surprindere

Un agent de pază la un magazin din Timişoara a ajuns la spital, marţi seara, după ce un client l-a lovit cu o mătură, potrivit IPJ Timiş.

Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân
Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân

Pompierii militari au intervenit, marţi după-amiază, în localitatea Jina pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o şură.

 

Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”
Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila a declarat stare de alertă în întreg judeţul, pentru 30 de zile, după ce operatorul de salubritate a refuzat că mai ridice gunoiul începând de luni.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă