După 2 zile în care au protestat în fața policlinicilor, medicii din București vor să vină sub geamurile CNAS

×
Codul embed a fost copiat

Medicii de familie și cei din policlinici și-au continuat protestele în București și în alte orașe din țară. Susțin că noile măsuri, anunțate de autorități le vor scădea veniturile cu cel puțin 30 la sută.

Astfel, ei vor să se strângă, miercuri, 17 ianuarie, în fața Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Nemulțumirile medicilor de familie și ale celor din policlinici au apărut după ce pe site-ul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a fost publicat un document conform căruia sunt micșorate valorile de punct pentru anul 2024.

Concret, conform unor calcule, medicii vor ajunge să acorde servicii medicale decontate cu 10, 15 sau 20 lei, adică sume mai mici de când încasau anul trecut. Joi sunt anunțate negocieri între reprezentanții medicilor și cei ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

De precizat este faptul că luni seara a apărut în Monitorul Oficial ordinul prin care premierul o numește în fruntea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate pe Valeria Herdea.

Citește și
spital
„Statul vrea doctori mai mulți, dar pe bani mai puțini”. Medicii sunt din nou nemulțumiți de legea bugetului de stat
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Valeria Herdea este medic de familie și înțelege probabil mai bine revendicările medicilor de familie. Totodată, va trebui să le explice colegilor ei că bugetul este unul limitat.

De altfel, într-o conferință de presă, fostul președinte interimar al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate spunea că a primit de la Ministerul de Finanțe mai puțini bani decât a cerut și că toate domeniile Casei sunt deficitare.

În condițiile în care medicii amenință că nu vor mai semna contractele cu casele de asigurări de sănătate de la 1 februarie, trebuie găsită o soluție.

Pe de altă parte, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spunea că problema trebuie rezolvată de reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Totodată, cerea înțelegere din partea medicilor într-o situație de criză, dacă nu vor mai fi semnate contractele cu casele de asigurări de sănătate.

Asta înseamnă că medicii nu vor mai acorda rețete gratuite, nu vor mai putea da trimiteri medicale, iar consultațiile vor fi plătite deocamdată.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Proteste în sistemul sanitar. Medicii de familie și cei din ambulatoriu amenință că vor consulta doar contra cost
Proteste în sistemul sanitar. Medicii de familie și cei din ambulatoriu amenință că vor consulta doar contra cost

Sunt proteste și în sistemul sanitar. Medicii de familie și specialiștii din ambulatoriu amenință că, de la 1 februarie, vor consulta doar contra cost, dacă nu vor fi mărite tarifele decontate de Casa Națională de Sănătate.

„Statul vrea doctori mai mulți, dar pe bani mai puțini”. Medicii sunt din nou nemulțumiți de legea bugetului de stat
„Statul vrea doctori mai mulți, dar pe bani mai puțini”. Medicii sunt din nou nemulțumiți de legea bugetului de stat

„Statul român vrea doctori mai mulți, dar pe bani mai puțini” - asta acuză membrii Colegiului Medicilor, după ce Casa de Asigurări de Sănătate a pus în dezbatere un proiect prin care valoarea decontată a consultațiilor ar scădea cu aproape o treime.  

Colegiul Medicilor Hunedoara: ”Cabinetele vor avea veniturile diminuate cu aproape 30%”
Colegiul Medicilor Hunedoara: ”Cabinetele vor avea veniturile diminuate cu aproape 30%”

Colegiul Medicilor Hunedoara critică modul în care Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a calculat valoarea punctelor pentru medicina primară şi ambulatoriile de specialitate.

Medici acuzați că luau mită pentru a facilita dosare de pensionare. Ce a făcut unul dintre ei cu banii din șpăgi
Medici acuzați că luau mită pentru a facilita dosare de pensionare. Ce a făcut unul dintre ei cu banii din șpăgi

Doi medici, o asistentă și o infirmieră din Târgu Jiu au fost reținut de procurori. Sunt acuzați că primeau mită pentru a facilita dosare de pensionare mai rapidă.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.