Dubla tragedie aviatică de la Constanța, anchetată în dosare penale separate. Sunt ridicate rămășițele aeronavelor

×
Codul embed a fost copiat

Între timp, la Constanța, anchetatorii au deschis dosare penale în cazul celor două accidente aviatice, soldate cu moartea a 8 militari români.

Ministrul Apărării a anunțat că în curând va comunica și primele concluzii ale investigației.

Vineri la prânz, în apropiere de Cogealag sunt mai multe autospeciale ale autorităților care așteaptă că militarii să recupereze cele două epave.
Sunt zeci de soldați și pompieri care încarcă în mașinile armatei rămășițele aparatului de zbor.
Acestea vor fi expertizate și abia atunci vom ști cu exactitate cum s-au petrecut accidentele de aviație.

Ilknur Pintilie, corespondent PROTV: „În urmă cu scurt timp, am stat de vorbă cu ministrul Apărării, Vasile Dîncu, iar acesta mi-a confirmat că există două dosare separate de cercetare, iar cauzele par a fi diferite.
Ministrul mai spune că primele concluzii ale anchetatorilor le vom afla în scurt timp
Prima ipoteză în cazul elicopterului este depunerea de gheață pe palele aparatului de zbor.
În cazul avionului de vânătoare MIG 21 Lancer , se pare că pilotul a raportat vreme nefavorabilă și a pierdut legătura radio cu turnul de control.
Revenind la cei opt militari care și-au piredut viața în cele două tragedii, cei șase din Constanța vor fi înmormântați cel mai probabil mâine.
Cel mai tânăr dintre dispăruți avea doar 27 de ani, și se pregătea de nuntă. Ceilalţi aveau familii şi copii. După dubla tragedie, 9 copii au rămas orfani de tată.”

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Josh Neuman, unul dintre cei mai în vogă youtuberi ai lumii, a murit la vârsta de 22 de ani, într-un accident aviatic
Josh Neuman, unul dintre cei mai în vogă youtuberi ai lumii, a murit la vârsta de 22 de ani, într-un accident aviatic

Tragedia s-a produs în Islanda, iar alături de Josh Neuman au murit pilotul și alți doi bărbați, au anunțat autoritățile locale, informează AFP, citată de Agerpres.

16 ani de la prăbuşirea elicopterului SMURD la Iaşi. Nepoata uneia dintre victime face medicină de urgenţă
16 ani de la prăbuşirea elicopterului SMURD la Iaşi. Nepoata uneia dintre victime face medicină de urgenţă

Medicina de urgență din Iași a comemorat, în aceste zile, 16 ani de la cumplitul accident aviatic în care și-au pierdut viața patru membri ai unui echipaj SMURD aflat în misiune.

Cine era Dan Petrescu, miliardarul român care a murit în accidentul aviatic de la Milano
Cine era Dan Petrescu, miliardarul român care a murit în accidentul aviatic de la Milano

Miliardarul Dan Petrescu, omul de afaceri care a decedat, duminică, într-un accident aviatic la Milano, era o prezență discretă în România, spun cei care l-au cunoscut.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.