Două persoane, între care o fetiță de doi ani, rănite într-un accident în Neamț

politie

Două persoane, între care o minoră în vârstă de 2 ani, au fost rănite, joi, după ce maşina în care se aflau a fost implicată într-un accident rutier în localitatea Ion Creangă, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

 

La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD TIM din cadrul Detaşamentului Roman.

„Un autoturism în care se aflau patru persoane a părăsit partea carosabilă, a lovit un cap de pod şi a căzut în şanţ. La sosirea forţelor de intervenţie, toate persoanele erau evacuate. Două persoane, o femeie de 55 de ani şi o minoră de aproximativ 2 ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind preluate şi transportate de echipajul SMURD TIM la Centrul de Primiri Urgenţe Roman", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), la volan se afla un bărbat care nu consumase băuturi alcoolice.

„Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că un autoturism condus de un bărbat de 57 ani, din Roman, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un podeţ de beton", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.

Citește și
Politie Ungaria
Doi morți și șase răniți într-un accident în Ungaria. O maşină plină cu migranţi a intrat într-un copac
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Accident mortal în Satu Mare. Un șofer cu o alcoolemie de 1,4 la mie a ucis un bărbat. Un copil a fost rănit
Accident mortal în Satu Mare. Un șofer cu o alcoolemie de 1,4 la mie a ucis un bărbat. Un copil a fost rănit

Un bărbat a fost reţinut de procurorii din Satu Mare după ce a provocat un accident în urma căruia un şofer a murit, iar un copil de cinci ani a fost rănit. El avea o alcoolemie de 1,63 g/l la prima probă şi de 1,40 la cea de-a doua probă.

 

Doi morți și șase răniți într-un accident în Ungaria. O maşină plină cu migranţi a intrat într-un copac
Doi morți și șase răniți într-un accident în Ungaria. O maşină plină cu migranţi a intrat într-un copac

Două persoane au murit şi şase au fost rănite, joi, în sudul Ungariei, în apropiere de graniţa cu Serbia, când o maşină care transporta migranţi ilegali a lovit un copac şi s-a răsturnat, a anunţat poliţia ungară.

 

 

Vlad Pascu, tânărul care a ucis două persoane în stațiunea 2 Mai, a fost trimis în judecată. Acuzațiile procurorilor
Vlad Pascu, tânărul care a ucis două persoane în stațiunea 2 Mai, a fost trimis în judecată. Acuzațiile procurorilor

Vlad Pascu, tânărul care s-a urcat drogat la volan și a provocat un accident în stațiunea 2 Mai, soldat cu moartea a două persoane, a fost trimis, miercuri, în judecată.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.