Două eleve la spital, după ce au fost lovite de mașină: "M-am trezit cu ele pe capotă"

×
Codul embed a fost copiat

Două eleve de 16 ani din Dâmbovița au ajuns la spital după ce au fost lovite de o mașină, la scurt timp după ce au ieșit de la ore.

Accidentul s-a produs în Târgovişte, unde se află liceul în care învaţă fetele. Şoferul, în vârstă de 21 de ani, susţine că nu le-a văzut, şi nu îşi explică cum s-au petrecut lucrurile.

Fetele porniseră spre autogara din oraş pentru a pleca spre casă, însă au apucat să facă doar câţiva paşi când au fost lovite de maşină.

Poliţiştii urmează să stabilească dacă accidentul s-a produs sau nu pe trecerea de pietoni, dar şi viteza cu care mergea şoferul.

Mădălin Gabriel Bucur, şoferul cercetat: "Erau două fete, m-am asigurat la trecere, nu era nimic, am plecat, când m-am trezit cu ele pe capotă."

Citește și
Vincent Lambert
Răsturnare de situație în cazul unui pacient aflat de 10 ani în stare vegetativă
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Reporter: "Pe trecere?"

Şofer cercetat: "Nu, după trecere. Eram trecut de trecere. Nu am realizat ce au făcut, am plecat de acolo, nu era nimeni şi m-am trezit cu ele pe parbriz".

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Carambol cu 4 mașini pe DN1. Un șofer neatent a provocat accidentul
Carambol cu 4 mașini pe DN1. Un șofer neatent a provocat accidentul

Carambol cu patru autovehicule pe DN1, în judeţul Prahova. Un autoturism condus de un şofer neatent a acroşat un altul, care circula pe banda a doua a şoselei, iar în urma coliziunii au fost afectate alte două maşini.

Răsturnare de situație în cazul unui pacient aflat de 10 ani în stare vegetativă
Răsturnare de situație în cazul unui pacient aflat de 10 ani în stare vegetativă

Lambert se află într-o stare vegetativă din 2008 când a fost victima unui accident de motocicletă.

Plan roșu de intervenție în Satu Mare. 8 persoane au ajuns la spital
Plan roșu de intervenție în Satu Mare. 8 persoane au ajuns la spital

S-a activat planul roşu de intervenţie, duminică noapte, la Satu Mare, după ce un microbuz s-a izbit violent de un autoturism.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.