Ce s-a întâmplat cu bărbații care au atacat cu drujba şi toporul pădurarii care i-au prins la furat de lemne

×
Codul embed a fost copiat

Doi bărbaţi din localitatea Valea Mare Pravăţ, suspectaţi că au atacat cu drujba şi toporul mai mulţi pădurari, au fost arestaţi preventiv, a anunţat, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, potrivit Agerpres.

De asemenea, o femeie care participase la agresiune a fost plasată în arest la domiciliu.

„Din cercetări s-a stabilit faptul că, în ziua de 17 februarie a.c., cele trei persoane ar fi tăiat fără drept arbori din fondul forestier naţional, situat pe raza localităţii Dragoslavele, iar în momentul în care au fost surprinşi de către lucrătorii silvici nu s-au supus somaţiilor şi indicaţiilor acestora, au devenit foarte agresivi şi, folosind un topor şi un motofierăstrău aflat în funcţiune, au adresat ameninţări cu acte de violenţă, afirmând că vor folosi aceste obiecte împotriva lor", se arată într-un comunicat al IPJ Argeş.

Cei trei suspecţi, doi bărbaţi de 35 şi, respectiv, 60 de ani şi o femeie de 32 de ani, toţi din localitatea Valea Mare Pravăţ, au fost iniţial reţinuţi pentru 24 de ore.

Ulterior, suspecţii au fost prezentaţi la Judecătoria Câmpulung, care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile în cazul celor doi bărbaţi şi a arestului la domiciliu în cazul femeii. 

Citește și
padurari
Mai mulți pădurari, cercetați într-un dosar privind infracțiuni silvice. Ce au descoperit polițiștii
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
„Te tai!”. Pădurari atacaţi cu drujba şi toporul de mai multe persoane pe care le-au prins la furat de lemne. VIDEO
„Te tai!”. Pădurari atacaţi cu drujba şi toporul de mai multe persoane pe care le-au prins la furat de lemne. VIDEO

Incident deosebit de grav, petrecut vineri după-amiază, într-o pădure din județul Argeș. Cinci lucrători silvici au fost atacați cu drujbele și topoarele de mai mulți indivizi, prinși la furat de lemne.

Mai mulți pădurari, cercetați într-un dosar privind infracțiuni silvice. Ce au descoperit polițiștii
Mai mulți pădurari, cercetați într-un dosar privind infracțiuni silvice. Ce au descoperit polițiștii

Pădurari și întreprinzători din domeniul exploatării lemnului sunt cercetați laolaltă într-un nou dosar privind infracțiuni silvice, comise în județul Sibiu.

Operațiune de salvare delicată în Colorado. Un animal a fost salvat, la timp, de pădurari
Operațiune de salvare delicată în Colorado. Un animal a fost salvat, la timp, de pădurari

O operaţiune de salvare delicată a avut loc în Colorado. O echipă de pădurari a intervenit pentru a-i uşura viaţa unui elan.

Atacurile asupra pădurarilor s-au înmulțit. Silvicultorii se plâng că trebuie să-i înfrunte pe hoţii cu mâinile goale
Atacurile asupra pădurarilor s-au înmulțit. Silvicultorii se plâng că trebuie să-i înfrunte pe hoţii cu mâinile goale

S-au înmulţit atacurile asupra pădurarilor, iar silvicultorii se plâng că trebuie să-i înfrunte pe hoţii de lemne cu mâinile goale.

Jumătate dintre pădurari nu au arme, uniforme ori mașini să combată furturile de lemn. Ce cer sindicaliștii
Jumătate dintre pădurari nu au arme, uniforme ori mașini să combată furturile de lemn. Ce cer sindicaliștii

Sindicaliștii din silvicultură cer urgent arme pentru pădurari, care sunt la cheremul hoților de lemne. În ultimele luni, șase pădurari au fost bătuți. Din 7.000 de silvicultori, jumătate nu au dotările necesare, susțin sindicaliștii.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.   

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.