Doctorița de la Spitalul Fetești care a fost bătută de un pacient se teme să revină la serviciu

×
Codul embed a fost copiat

Doctorița de la Spitalul Fetești care a fost bătută de un pacient recalcitrant săptămâna trecută se teme să revină la serviciu.

Femeia de 32 de ani a ajuns în stare gravă la Spitalul din Constanța cu fractură de piramidă nazală. Spune că la unitatea sanitară din Fetești incidentul s-ar putea repeta oricând. Bărbatul care a lovit-o este cercetat de procurori.

Emilia Costandache are 32 de ani şi este medic la Camera de Urgență a spitalului din Fetești. Doctorița este speriată pentru că a fost agresată fizic și verbal de pacienţi. Săptămâna trecută femeia a fost snopită în bătaie, de un pacient, sub privirile neputincioase ale colegilor din camera de urgență a spitalului.

Emilia Costandache, medic: ,,Din ce îmi aduc aminte au fost în jur de trei pumni încasați în nas, doi în gură știu că am căzut pe jos sau am fost dărâmată nu îmi amitesc toate aspectele. Erau trei persoane de sex masculin deasupra mea”.

Pacientul venise la spital cu o fractură la picior și s-a supărat în momentul în care doctorița i-a spus că spitalul nu poate efectua radiografii în acel moment. Bărbatul de 30 de ani era însoțit de 4 membrii ai familiei, care nu aveau voie să intre în spital.

Citește și
sanador
Un medic a fost condamnat la închisoare cu suspendare, după decesul unei paciente. Familia victimei va primi 350.000 de euro
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Emilia Costandache, medic: ,,Erau trei bărbați și o femeie iar după momentul agresiunii a mai apărut lângă mine încă o persoană, un bărbat care încerca să facă un soi de înțelegere cu mine”.

După agresiune doctorița a fost adusă la spitalul din Constanța unde a stat internată 10 zile. Femeia s-a externat vineri și în scurt timp trebuie să se întoarcă la serviciu. Familia ei se teme că incidente de genul acesta se pot repeta.

Andrei Costandache, soț: ,,În acel spital acesta nu este un caz singular. Cadrele medicale, medici asistente, brancardieri toți sunt supuși unor riscuri toți sunt în alertă când văd pacienţi recalcitranţi care vin la urgenţe ei trebuie să facă şi pacientul bine și să facă pe paznicul în același timp”.

Vasile Cânel, prim Procuror Parchetul Tribunalului Ialomița: ,,S-a dispus măsura controlului judiciar față de autor pentru 60 de zile și urmează ca până la terminarea acestei perioade vom trimite dosarul la instanță pentru tragerea la răspundere penală”.

Bărbatul este acuzat de amenințare, loviri și alte violențe asupra unui cadru medical, dar și de infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce a povestit Tudor Gheorghe, pacientul bătut de doctorița de familie cu pumnii și picioarele în cabinet: Eram plin cu sânge
Ce a povestit Tudor Gheorghe, pacientul bătut de doctorița de familie cu pumnii și picioarele în cabinet: Eram plin cu sânge

Un pacient din Timiș a fost bătut de doctorița de familie chiar în cabinet. Bărbatul intenționa să ceară un bilet de trimitere, dar nu avea asigurare de sănătate și de acolo a început conflictul.

Un medic a fost condamnat la închisoare cu suspendare, după decesul unei paciente. Familia victimei va primi 350.000 de euro
Un medic a fost condamnat la închisoare cu suspendare, după decesul unei paciente. Familia victimei va primi 350.000 de euro

O doctoriță, care cu ani în urmă a lucrat la unul dintre cele mai mari spitale private din Capitală, a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare, după decesul unei paciente.

O doctoriță a fost bătută de un pacient în Spitalul Municipal din Fetești. Colegele au filmat-o plină de sânge
O doctoriță a fost bătută de un pacient în Spitalul Municipal din Fetești. Colegele au filmat-o plină de sânge

Incident șocant la Spitalul Municipal din Fetești unde o doctoriță a fost lovită grav de un pacient recalcitrant.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.