Au apărut noi detalii din dosarul penal în care preotul Visarion Alexa este acuzat de agresiune sexuală

×
Codul embed a fost copiat

Au apărut noi detalii din dosarul penal în care preotul Visarion Alexa este acuzat de agresiune sexuală. Potrivit unui comunicat oficial al parchetului, parohul bisericii din Militari a atins-o pe femeia pe care tocmai o spovedise, în zonele intime.

Anchetatorii mai spun că a profitat de faptul că victima nu a putut să se apere și a forțat-o să îl atingă la rândul său, pe deasupra hainelor preoțești.

Agresiunea sexuală s-a întâmplat chiar în săptămâna mare, pe 23 aprilie, cu o zi înainte de Paște. Conform procurorilor era trecut de ora 16:00 și preotul Visarion Alexa o spovedise femeie de 37 de ani la biserica din Militari, unde slujea. Femeia a depus plângere câteva luni mai târziu și a reușit să îl înregistreze pe preot cu ajutorul aparaturii folosită de Direcția de Operațiuni Speciale din cadrul Poliției.

Prin constrângere și profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra, în timp ce se aflau în altarul de vară al unei biserici din București, a agresat-o sexual pe persoana vătămată, spun procurorii.

Tot ei notează că preotul a mângâiat-o pe femeie în zonele intime și a sărutat-o. Apoi a forțat-o pe femeia care i se spovedise să îl atingă la rândul său, pe deasupra sutanei. Anchetatorii spun că Visarion Alexa ar fi profitat de vulnerabilitatea femeii și de „imposibilitatea de a se apăra”. La audieri, victima ar fi declarat că nu a putut avea nici o reacție pentru că a fost șocată de situație.

Citește și
visarion alexa - 2
Preotul Visarion Alexa, acuzat de o femeie pentru agresiune sexuală. El a fost plasat sub control judiciar
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit unor surse din anchetă, victima preotului, medic, venea la el de aproximativ doi ani, după ce suferise o decepție în dragoste. Femeia de 37 de ani fusese părăsită de iubit. Durerea a determinat-o să caute alinare la preotul Visarion Alexa.

La audieri, părintele a recunoscut acuzațiile.

Preotul Visarion Alexa a fost plasat sub control judiciar până pe 15 noiembrie. În acest timp, părintele trebuie să meargă ori de câte ori este chemat la postul de poliție Joița din județul Giurgiu, acolo unde are domiciliul. El nu are voie să se apropie de femeia care îl acuză că a agresat-o sexual la o distanță mai mică de 300 de metri și nici să comunice în vreun fel cu ea. În plus, pe durata anchetei, preotul Visarion Alexa nu are voie să își exercite profesia.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Imagini cu preotul Visarion Alexa, acuzat de agresiune sexuală, ieșind de la audieri
Imagini cu preotul Visarion Alexa, acuzat de agresiune sexuală, ieșind de la audieri

Acuzat că ar fi agresat sexual o femeie, preotul-paroh Visarion Alexa a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Audierile în fața magistraților au durat, sâmbătă, mai multe ore.

Preotul Visarion Alexa, acuzat de o femeie pentru agresiune sexuală. El a fost plasat sub control judiciar
Preotul Visarion Alexa, acuzat de o femeie pentru agresiune sexuală. El a fost plasat sub control judiciar

Preotul Visarion Alexa a fost plasat sub control judiciar timp de 60 de zile, după ce o femeie l-a acuzat că a agresat-o sexual. Acesta ar fi recunoscut fapta în timpul audierilor.

Vasile Bănescu, despre reţinerea lui Visarion Alexa: Vestea este una absolut şocantă
Vasile Bănescu, despre reţinerea lui Visarion Alexa: Vestea este una absolut şocantă

Reţinerea de către poliţie a preotului Visarion Alexa din Bucureşti este "o veste absolut şocantă", a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, care a anunţat că Arhiepiscopia Bucureştiului va începe propria anchetă.

Mihai Făgădaru, antivaccinist și unul dintre susținătorii Dianei Șoșoacă, a murit de COVID
Mihai Făgădaru, antivaccinist și unul dintre susținătorii Dianei Șoșoacă, a murit de COVID

Mihai Făgădaru, unul dintre protestatarii anti COVID și mari susținători ai Dianei Șoșoacă, a murit infectat cu COVID, anunță Părintele Visarion Alexa pe pagina personală de Facebook.

De ce nu este bine să spunem ”Paște fericit”. Preot: ”E cam un fenomen dedicat vițeilor”
De ce nu este bine să spunem ”Paște fericit”. Preot: ”E cam un fenomen dedicat vițeilor”

Părintele Visarion Alexa le recomandă credincioșilor ca, în aceste zile, să folosească urarea ”Hristos a înviat”, în loc de ”Paște fericit” sau ”Paști fericit”.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.